gruie dex - definiţie, sinonime, conjugare
GRUI, gruiuri (gruie), s.n. (Reg.) 1. Pisc sau coastă de deal. 2. Deal mic; colină1, deluşor, movilă. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GRÚIE, gruie, s.f. 1. Macara folosită la bordul navelor pentru ridicarea unor elemente ale navei (bărci, ancore, scări de bord etc.). 2. Suport mobil care poartă camera de luat vederi şi pe operator, pentru înregistrarea unor imagini în mişcare. – Din fr. grue.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GRU//I ~ie n. 1) Ridicătură de pământ naturală de formă conică, mai mică decât un deal, întâlnită în regiunile de şes sau de podiş; movilă. 2) Porţiune de teren cu suprafaţa înclinată; coastă de deal; costişă; pantă; povârniş. [Pl. şi gruiuri] /<lat. grunnium.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

GRÚIE ~ f. rar 1) Dispozitiv construit pe principiul scripeţilor, folosit pentru ridicarea şi deplasarea (pe distanţe scurte) a obiectelor grele; macara. 2) Dispozitiv, la bordul unor nave, pentru ridicat greutăţi mari (de până la câteva tone). /<fr. grue
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

GRÚIE, gruie, s.f. (Reg.) Cocor. – Lat. grus, gruis.
(Dicţionarul limbii române moderne)

grúi (-i), s.n. – 1. 1. Movilă, colină, deluşor. – 2. Dulap de loitră la căruţă. – Var. (rar) gruńu. Mr. gruńu „bărbie”. Lat. grunnium „rît de porc”, cf. fr. groin (Candrea; Scriban); din lat. grunnire „a grohăi”. Semantismul prezintă un paralelism absolut cu bot şi rît. În privinţa fonetismului, var. (atestată în Revista critică, III, 156), şi mr., ca şi împrumuturile din sl., indică limpede evoluţia cuvîntului. După Papahagi, Notiţe, 25, din lat. grumus „movilă”, trecut la *grumeus. Pascu, I, 109 şi Arch. Rom., VI, 214, pleacă de la un tracic *goroneum, reprezentant al unei rădăcini gor-, ca în sl. gora „pădure”. Spitzer, Archiv., CXXXIV, 134, propune un lat. *(c)oronium, de la corona; J. Brüch, Archiv., CXXXXV, 416, lat *grunium, şi Joh. Hubschmidt, Alpenwörter roman. u. vorroman. Ursprungs, Berna, 1951, p. 14, se gîndeşte la un cuvînt alpin, acelaşi care ar fi dat fr. groin. Cf. şi Bărbulescu, Archiva, XLV, 291-3. Der. gruieţ, s.n. (colină); gruios, adj. (povîrnit). Din rom. provine rut. gruny, chruny (Miklosich, Wander., 16), ceh. gruň (Meyer, Alb. St., IV, 96).
(Dicţionarul etimologic român)

GRUI s.n. v. gruie.
(Dicţionar de neologisme)

GRÚIE s.f. (Mar.) Macara întrebuinţată la încărcarea şi descărcarea vapoarelor. [Pl. invar., var. grui s.n. / < fr., it. grue].
(Dicţionar de neologisme)

GRÚIE s. f. 1. macara la încărcarea şi descărcarea navelor. 2. (cinem.) suport mobil care poartă camera de luat vederi şi pe operator, pentru înregistrarea unor imagini în mişcare. (< fr. grue)
(Marele dicţionar de neologisme)

grui s. n., art. grúiul; pl. grúiuri/grúie
(Dicţionar ortografic al limbii române)

grúie (macara, cocor) s. f. (sil. -ie), art. grúia, g.-d. art. grúiei; pl. grúie
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
GRUI s. v. colină, deluşor, furcă, măgură, movilă, pisc.
(Dicţionar de sinonime)

GRÚIE s. (MAR.) macara, muflă.
(Dicţionar de sinonime)

GRÚIE s. v. cocor.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: gr gru grui

Cuvinte se termină cu literele: ie uie ruie