grupuri
[Sinonime]
GRUP, grupuri, s.n. 1. Ansamblu de obiecte, de animale sau de plante asemănătoare, aflate laolaltă. ♦ Ansamblu de obiecte, de piese etc. de acelaşi fel, reunite pe baza caracteristicilor funcţionale şi alcătuind un tot. Grup electrogen. ♢ Grup sanitar = încăpere prevăzută cu closet, chiuvetă (şi, uneori, cu cadă de baie). 2. Ansamblu de persoane reunite (în mod stabil sau temporar) pe baza unei comunităţi de interese, de concepţii etc.; grupă, colectiv. ♢ Loc. adv. În grup = mai mulţi laolaltă, în colectiv. În grupuri de câte... = câte (atâţia) deodată. ♢ Expr. Grupuri-grupuri = (în) mai multe cete sau grămezi. ♦ Spec. Fracţiune politică; grupare formată din reprezentanţii unui partid sau ai unui curent politic. 3. (Mat.) Mulţime de elemente în care fiecărei perechi de elemente îi corespunde un element din aceeaşi mulţime, în care este adevărată asociativitatea oricare ar fi elementele mulţimii, în care există un element neutru şi un element opus legii de compunere a mulţimii. – Din fr. groupe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
GRUP ~uri n. 1) Ansamblu de fiinţe sau de lucruri asemănătoare, aflate împreună sau în vecinătate. ~ de elevi. ~ de cuvinte. ♢ În ~ în colectiv; împreună. 2): ~ sanitar încăpere înzestrată cu closet, chiuvetă (uneori şi cu cadă). 3) Asociaţie bazată pe idei, concepţii, scopuri sau activitate comună; grupare. ~ social. ~ parlamentar. 4) Ansamblu de persoane, fenomene sau obiecte cu trăsături comune. ~ etnic. ~ de limbi. /<fr. groupe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
grup (grúpuri), s.n. – Ansamblu de obiecte, de animale sau plante asemănătoare, grupare. – Var. grupă, s.f. Mr. grup. Fr. groupe. – Der. grupa, vb., din fr. grouper; grupet, s.n., din it. gruppetto. Cuvîntul mr. provine din it.
(Dicţionarul etimologic român)
GRUP s.n. 1. Ansamblu de persoane, de obiecte, de fenomene sau de noţiuni; grămadă. ♢ Grup social = colectivitate de indivizi între care există relaţii sociale determinate, se supun aceloraşi norme de comportament şi urmăresc un ţel comun. 2. (Mat.) Mulţime în care se defineşte o lege de compunere care asociază la orice pereche de elemente ale sale un alt element. 3. Ansamblu de piese mecanice etc. reunite din punctul de vedere al caracteristicilor principale sau funcţional. [< fr. groupe, cf. it. gruppo].
(Dicţionar de neologisme)
GRUP s. n. 1. ansamblu de persoane, de obiecte, de fenomene sau de noţiuni cu însuşiri asemănătoare; ceată. o~ social = colectivitate de indivizi între care există relaţii sociale determinate, se supun aceloraşi norme de comportament şi urmăresc un ţel comun; ~ de armate = mare unitate operativ-strategică din mai multe armate. 2. (mat.) mulţime în care se defineşte o lege de compunere care asociază la orice pereche de elemente ale sale un alt element. 3. ansamblu de piese mecanice etc. reunite din punctul de vedere al caracteristicilor principale sau funcţionale. o ~ sanitar = încăpere prevăzută cu closet, chiuvetă etc. (< fr. groupe)
(Marele dicţionar de neologisme)
grup s. n., pl. grúpuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
GRUP s. 1. v. ceată. 2. v. tabără. 3. v. fracţiune. 4. v. categorie. 5. (MAT.) grup abelian = grup comutativ; grup comutativ v. grup abelian.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
GRUP ~uri n. 1) Ansamblu de fiinţe sau de lucruri asemănătoare, aflate împreună sau în vecinătate. ~ de elevi. ~ de cuvinte. ♢ În ~ în colectiv; împreună. 2): ~ sanitar încăpere înzestrată cu closet, chiuvetă (uneori şi cu cadă). 3) Asociaţie bazată pe idei, concepţii, scopuri sau activitate comună; grupare. ~ social. ~ parlamentar. 4) Ansamblu de persoane, fenomene sau obiecte cu trăsături comune. ~ etnic. ~ de limbi. /<fr. groupe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
GRUP s.n. 1. Ansamblu de persoane, de obiecte, de fenomene sau de noţiuni; grămadă. ♢ Grup social = colectivitate de indivizi între care există relaţii sociale determinate, se supun aceloraşi norme de comportament şi urmăresc un ţel comun. 2. (Mat.) Mulţime în care se defineşte o lege de compunere care asociază la orice pereche de elemente ale sale un alt element. 3. Ansamblu de piese mecanice etc. reunite din punctul de vedere al caracteristicilor principale sau funcţional. [< fr. groupe, cf. it. gruppo].
(Dicţionar de neologisme)
GRUP s. n. 1. ansamblu de persoane, de obiecte, de fenomene sau de noţiuni cu însuşiri asemănătoare; ceată. o~ social = colectivitate de indivizi între care există relaţii sociale determinate, se supun aceloraşi norme de comportament şi urmăresc un ţel comun; ~ de armate = mare unitate operativ-strategică din mai multe armate. 2. (mat.) mulţime în care se defineşte o lege de compunere care asociază la orice pereche de elemente ale sale un alt element. 3. ansamblu de piese mecanice etc. reunite din punctul de vedere al caracteristicilor principale sau funcţionale. o ~ sanitar = încăpere prevăzută cu closet, chiuvetă etc. (< fr. groupe)
(Marele dicţionar de neologisme)
grup s. n., pl. grúpuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
GRUP s. 1. v. ceată. 2. v. tabără. 3. v. fracţiune. 4. v. categorie. 5. (MAT.) grup abelian = grup comutativ; grup comutativ v. grup abelian.
(Dicţionar de sinonime)