gâde

GÂDE, gâzi, s.m. (Pop.) Călău; gealat. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GÂDE gâzi m. pop. Persoană care executa condamnaţii la moarte; călău. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

gîde (-îzi), s.m. – 1. Călău. – 2. Tiran. – 3. (Arg.) Judecător. Sl. (bg.) gidija „nebun, extravagant, temerar”, poate de origine orientală. Sec. XVII. Semantismul nu este foarte clar. După Cihac, II, 111, din ceh., pol. kat „călău”, ceea ce nu pare posibil. – Der. ghidan, s.m. (nume propriu de cîine), pentru a cărui variaţie vocalică cf. gîză-ghiză; ghidănac, s.n. (ciocan; ciomag); ghidălan, s.m. (vlăjgan); ghiduş, s.m. (caraghios, bufon), cu suf. -uş; ghiduşesc, adj. (caraghios); ghiduşie, s.f. (caraghioslîc). Ghiduş este considerat de Philippide, Principii, 64 şi DAR ca der., de la ghidi; de Lacea, Dacor., III, 750 şi la Scriban din mag. büdös „puturos”, de unde provine şi săs. bidusch; şi de Drăganu, Dacor., VI, 276-80, din mag. gidós „păstor de capre”, aluzie la un obicei popular de Crăciun. Nici una din aceste explicaţii nu ni se pare convingătoare.
(Dicţionarul etimologic român)

gâde s. m., art. gâdea/gâdele, g.-d. art. gâdei/ gâdelui; pl. gâzi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
GÂDE s. v. călău.
(Dicţionar de sinonime)