hârâi dex - definiţie, sinonime, conjugare
HÂRÂÍ, hấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre mecanisme stricate; la pers. 3) A scoate un zgomot dogit. 2. Intranz. (Despre organele respiratorii; p. ext. despre persoane) A scoate sunete aspre, de obicei din cauza unei boli; a respira greu, a hârcâi. ♦ (Peior.) A vorbi neclar, mormăit. ♦ A sforăi. 3. Intranz. (Despre câini; la pers. 3) A mârâi. 4. Refl. recipr. A se certa, a se ciondăni. ♦ Tranz. (Fam.) A întărâta, a irita pe cineva. 5. Refl. (Rar) A se freca, a se lovi cu zgomot de ceva. – Hâr + suf. -âi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HÂRĂU, hârăi, s.m. (Reg.) Specie de uliu. [Var.: hărău s.m.] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HĂRĂU, hărăi, s.m. V. hârău.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A HÂRÂÍ pers. 3 hârâie 1. intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete guturale aspre, manifestând iritare; a mârâi. 2) fam. peior. A vorbi răguşit, cu voce dogită. 3) (despre mecanisme defectate) A produce sunete neplăcute. 2. tranz. fam. (persoane) A sâcâi în mod intenţionat (pentru a întărâta); a zădărî. /hâr + suf. ~âi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE HÂRÂÍ mă hârâi intranz. fam. A se certa uşor (unul cu altul) pentru lucruri mărunte; a se ciondăni; a se ciorovăi. /hâr + suf. ~âi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

hârâí vb., ind. şi conj. prez. 3 hârâie, imperf. 3 sg. hârâiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hârău s. m., art. hârăul; pl. hârăi, art. hârăii
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
HÂRÂÍ vb. a hârcâi, a horcăi.
(Dicţionar de sinonime)

HÂRĂU s. v. erete, uliu.
(Dicţionar de sinonime)

HĂRĂU s. v. erete, uliu.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ha har hara

Cuvinte se termină cu literele: ai rai arai