hâră dex - definiţie, sinonime, conjugare
HÂRĂ, hâre, s.f. (Reg.) Ceartă, neînţelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). ♢ Loc. adv. De-a hâra = cu spirit de contradicţie, cu dorinţa de a face cuiva în necaz. – Din hârâi (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HÁRA-PÁRA s.f., adv. (Fam.; în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmăşeală, o vânzoleală; a face harcea-parcea. – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HÁRA: ~-para adv. În neorânduială. ♢ A face ~-para a) a produce dezordine; b) a face un lucru de mântuială. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

hîră (hấre), s.f. – 1. Tuse. – 2. Babă. – 3. La oi, rîie. Creaţie expresivă, cf. hîr „imitarea scrîşnetului”, hîrîi „a mîrîi”; încrucişat cu sl. chyrĭ. – Der. hîrlav, adj. (corupt, stricat), cf. bg. hărljav „răpciugos”; hirav (var. firav, ghirav, jirav), adj. (slab, sfrijit, neputincios), probabil de la un sl. *chyravŭ (Cihac, II, 139; DAR; Conev 90; Puşcariu, Dacor., V, 600).
(Dicţionarul etimologic român)

hára interj. – Exprimă mîrîitul cîinelui, ca şi ideea de a sfîşia. Creaţie expresivă. Este simplă var. de la hîr, cf. aici; der. săi se confundă adesea cu cei de la hîr sau hor. – Der. harapara, s.f. (trîntire, scuturare; hărmălaie); hara-para (var. harta-parta, harcea-parcea), adv. (în bucăţi, pe părţi), ultima formă încrucişată cu tc. parca-parca „în mii de cioburi” (Popescu-Ciocănel 32); haraiman, s.n. (hărmălaie, larmă), cu suf. expresiv -man, cf. chiloman; harchină, s.f. (bucată); harcăt (var. harhăt), s.n. (scîrţîit, scrîşnet, zgomot; larmă); hărcati (var. hărhăţi, hărhăti), vb. (a sta de vorbă, a pălăvrăgi; a se certa, a ţipa; a face zgomot); hărcăteală (var. horcoteală), s.f. (agitaţie), cf. forfoteală; harhotă, s.m. (vorbăreţ), cf. forfotă; harhar, s.m. (evreu), cf. rut. harhara „femeie stricată” care pare a proveni din rom.; harhălău, s.m. (june prim, cavaler), cf. sdrăngălău; harhagea, s.f. (cochetare, flirt); hărhălaie (var. harmalaie, hărmalaie, harhalie), s.f. (hărmălaie, scandal), cu disimilare la var. (după DAR, prin influenţa lui larmă; pentru Pascu, I, 194, din sl. kraloma „rebeliune”); hartan, s.n. (bucată ruptă, mai ales de carne; parte, cîrpă, zdreanţă; picior de pasăre), din harta (-parta), cu var. hartal, partal, partam (după Candrea, partal provine din mag. partalav); hărtăni (var. hărtăpăni, hărtăpăli), vb. (a sfîşia, a sfîrteca), var. cu influenţa lui harta-parta.
(Dicţionarul etimologic român)

hâră s. f., g.-d. art. hârei; pl. hâre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hára-pára adv., s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hấră, hấre, s.f. (reg.) 1. ceartă, neînţelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). 2. tuse rea (cu sânge); bădugă. 3. (fig.) babă, băbârcă, hârcă. 4. mătreaţa oilor şi viţeilor, umflarea urechilor acestora. 5. păduche de vită. 6. mătreaţa omului, tărâţă. 7. boală de piele; rapăn.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
HÂRĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discor-die, discuţie, disensiune, dispută, diver-genţă, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, mârâială, mârâit, mârâitură, neînţele-gere, păduche, vrajbă, zâzanie.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ha har

Cuvinte se termină cu literele: ra ara