hârșâire

HÂRŞÂÍ, hârşâi, vb. IV. 1. Intranz. A se freca de ceva, producând zgomot. ♦ Tranz. (Rar) A scrijeli, a zgâria. 2. Refl. A se deprinde (cu necazurile, cu nevoile); a se hârsi. [Var.: hârşií, hârjâí, hârşcâí vb. IV] – Hârş + suf. -âi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HÂRŞÂÍRE, hârşâiri, s.f. Acţiunea de a (se) hârşâi şi rezultatul ei; hârşâit, hârşâitură. [Var.: hârşiíre s.f.] – V. hârşâi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A HÂRŞÂÍ hârşâi 1. intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic prin atingere de o suprafaţă dură. 2) (despre persoane) A produce un zgomot caracteristic în timpul mersului, târând picioarele. 2. tranz. A freca (de ceva), producând un zgomot caracteristic. /hârşti + suf. ~âi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

hârşâí vb., ind. şi conj. prez. 3 hârşâie; imperf. 3 sg. hârşâiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hârşâíre s. f., g.-d. art. hârşâírii; pl. hârşâíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
HÂRŞÂÍ vb. (reg.) a scârjâi. (Prundişul aleii ~ sub picioare.)
(Dicţionar de sinonime)

HÂRŞÂÍ vb. v. cresta, scrijeli, zgâria.
(Dicţionar de sinonime)

HÂRŞÂÍRE s. v. hârşâit.
(Dicţionar de sinonime)