hățaș dex - definiţie, sinonime, conjugare
HĂŢÁŞ1, hăţaşi, s.m. Cal care se mână cu ajutorul hăţurilor, înhămat alături de un lăturaş. – Hăţ1 + suf. -aş.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HĂŢÁŞ2, hăţaşuri (hăţaşe), s.n. (Reg.) 1. Cărare făcută de fiarele sălbatice prin pădure. 2. Drum râpos, abrupt, cu coaste repezi. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HĂŢÁŞ ~i m. Cal înhămat între hulube şi mânat cu ajutorul hăţurilor. [Pl. şi hăţaşe] /hăţ + suf. ~aş
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

hăţáş (hăţáşe), s.n. – Cărare, potecă. – Var. hăţiş, haţiş, hataş, hăţag. Origine incertă. Pare a fi formaţie expresivă, pe baza lui hăţ, care exprimă ideea de „a pleca, a devia”, caz în care ar însemna „(drum) lateral” sau „scurtătură”. Totuşi, sensul special de „hăţiş”, s.n. (desiş, tufişuri), se potriveşte doar în parte acestei ipoteze. Scriban propune germ. hetzen „a aţîţa”, care nu pare mai probabil. După Moldovan 426, de la hat, „drum”, care nu apare cu acest sens; în afară de aceasta, der. de la hat nu îl au pe ţ. – Der. hăţaş, s.m. (Bucov., haiduc); hăţoagă, s.f. 8cărare de animale, în pădure).
(Dicţionarul etimologic român)

hăţáş (cal) s. m., pl. hăţáşi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hăţáş (cărare, drum) s. n., pl. hăţáşuri/hăţáşe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hăţáş1, -ă, adj. (reg.) de ham, de hăţ.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

haţáş1, haţáşuri şi haţáşe, s.n. (reg.) 1. cărare prin pădure făcută de vieţuitoare (lupi, urşi, ciute etc.). 2. drum de munte (făcut de oi). 3. potecă prin pădure (făcută de om). 4. drum râpos.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

haţáş2, haţáşi, s.m. (reg.) tâlhar.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)


Cuvinte care încep cu literele: ha hat hata

Cuvinte se termină cu literele: as tas atas