hăbăuci dex - definiţie, sinonime, conjugare
HĂBĂÚC, -Ă, hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ♢ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o ţintă precisă, a o lua razna. – Contaminare între magh. dial. habóka şi năuc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. şi refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HĂBĂÚ//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival pop. 1) Care nu poate judeca limpede fiind într-o stare de tulburare temporară; buimac; năuc; zăpăcit. 2) (despre persoane şi despre manifestările lor) Care vădeşte lipsa de inteligenţă; prost; neghiob; tont; nătărău; nătâng; netot. /<ung. habóka
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE HĂBĂUC//Í mă ~ésc intranz. pop. A deveni hăbăuc; a se zăpăci; a se năuci; a se biumăci. /Din hăbăuc
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

hăbăúc (hăbăúcă), adj. – Prost, tont, nătîng. Mag. habóka, cu finalul alterat de încrucişarea cu năuc (DAR). După Cihac, II, 133, din sl. gybŭkŭ „flexibil”. – Der. hăbăuci, vb. (a prosti); hăbăucie, s.f. (prostie).
(Dicţionarul etimologic român)

hăbăúc adj. m., pl. hăbăúci; f. sg. hăbăúcă, pl. hăbăúce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hăbăucí vb. (sil. -bă-u-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hăbăuceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
HĂBĂÚC adj. v. ameţit, buimac, buimăcit, năuc, năucit, tâmpit, zăpăcit.
(Dicţionar de sinonime)

HĂBĂÚC adj., s. v. bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.
(Dicţionar de sinonime)

HĂBĂUCÍ vb. v. ameţi, buimăci, îndobitoci, năuci, prosti, tâmpi, zăpăci.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ha hab haba habau habauc

Cuvinte se termină cu literele: ci uci auci bauci abauci