hăituire dex - definiţie, sinonime, conjugare
HĂITUÍ, hăituiesc, vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânători. 2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦ Fig. A urmări, a fugări pe cineva (ca pe un animal sălbatic), pentru a-i face rău. 3. Tranz. A cutreiera, a străbate o regiune, un loc, urmărind pe cineva. – Din magh. hajtani.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A HĂITU//Í ~iésc tranz. 1) (animale domestice) A face să meargă (într-o anumită direcţie), alungând din urmă; a goni. 2) fam. (persoane) A urmări permanent cu scopul de a face un rău; a prigoni cu insistenţă. [Sil. hăi-tui] /<ung. hajtani
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

hăituí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. hăituiésc, imperf. 3 sg. hăituiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hăituiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
HĂITUÍ vb. 1. a goni, a scorni, a stârni, (pop.) a zgorni. (A ~ vânatul din bârlog.) 2. v. fugări.
(Dicţionar de sinonime)

HĂITUÍRE s. 1. bătaie, goană, gonire, hăituială, scornire, stârnire, (pop.) zgornire. (~ vânătului din bârlog.) 2. v. fugărire.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ha hai hait haitu haitui

Cuvinte se termină cu literele: re ire uire tuire ituire