hac dex - definiţie, sinonime, conjugare
HAC1, (2) hacuri, s.n. 1. (În expr.) A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac = a găsi modalitatea, sistemul de a învinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supără, care provoacă nemulţumiri. 2. (Înv.) Salariu, leafă. – Din tc. hak.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HAC2, hacuri, s.n. (Reg.) Un fel de cui de fier care se bate iarna pe talpa încălţămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HÂC interj. Sunet pe care-l scoate cineva când sughite sau când i se opreşte brusc respiraţia. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HAC1 n. : A-i veni (sau a-i da) cuiva de ~ a găsi mijlocul de a pedepsi pe cineva care cauzează neplăceri; a pune pe cineva la punct. /<turc. hak
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

HAC2 ~uri n. Cui de fier care se bate la talpa încălţămintei (ca să nu alunece). /<ucr. hak
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

HÂC interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de cineva când sughiţă sau când i se opreşte brusc respiraţia). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

hac (hácuri), s.n. – Retribuţie, remuneraţie, răsplată, salariu, leafă. – Mr. hache. Tc. hakk „drept” (Şeineanu, II, 193; Meyer 145; Ronzevalle 81), cf. ngr. χάϰι, alb. hak, sb., bg. hak (Berneker 383). Sec. XVIII, înv., astăzi se foloseşte numai în expresia a-i veni de hac, cf. ngr. λέου ἔνα χάϰϰ. Din rom. provine rut. hak (Berneker 383).
(Dicţionarul etimologic român)

hac (hácuri), s.n. – Cui de potcoavă. Germ. Haken, prin intermediul pol., rut. hak (Cihac, II, 133; DAR).
(Dicţionarul etimologic român)

hac (hácuri), s.n. – (Trans.) Surcele, vreascuri. Germ. Hack(holtz). – Cf. hăcui.
(Dicţionarul etimologic român)

hîc interj. – Exprimă zgomotul unei căderi, ca şi al sughiţului şi, în general, respiraţia gîfîită. Creaţie spontană, cf. sb., cr. hakati „a sufla” (Cihac, II, 133). – Der. hîcni, vb. (a plînge cu sughiţuri, a gîfîi), rezultat dintr-o încrucişare cu icni; hîcîi, vb. (a gîfîi); hîcă, s.f. (necaz, grijă, supărare), explicabil prin sensul de „cauză de greutate respiratorie” (după DAR, în legătură cu mag. kökölni „despre animale, a merge cu spatele”).
(Dicţionarul etimologic român)

hac (răfuială) s. n., pl. hácuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hac (salariu, cui) s. n., pl. hácuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hâc interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hac3, hácuri, s.n. (reg.; mai ales la pl.) vreascuri, târşi, ramuri tăiate, crăci dărâmate, surcele.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

hac4, hácuri, s.n. (reg.) chip, putinţă, modru; asemănare, pereche.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

hâc, hâci, s.m. (reg.) Pici, ghibirdic.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
HAC s. v. leafă, remuneraţie, retribuţie, salariu.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ha

Cuvinte se termină cu literele: ac