haiduc dex - definiţie, sinonime, conjugare

haiduc

[Sinonime]
HAIDÚC, haiduci, s.m. 1. Om care, răzvrătindu-se împotriva asupririi, îşi părăsea casa şi trăia în păduri, singur sau în cete, jefuind pe bogaţi şi ajutând pe săraci; haramin. 2. (Înv.) Soldat mercenar. – Din bg., scr. hajduk.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HAIDÚ//C ~ci m. (în trecut) 1) Ţăran răzvrătit care se retrăgea în pădure, jefuia pe bogaţi şi ajută pe săraci. 2) Pedestraş angajat cu plată într-o armată străină. /<bulg., sb. hajduk, ung. hajdu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

HAIDUC/EÁSCĂ f. art. 1) Dans popular executat într-un tempo vioi de bărbaţi ce se ţin de bâte. 2) Melodie după care se execută acest dans. /haiduc + suf. ~easca
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

haidúc (haidúci), s.m. – 1. Soldat de infanterie din armata ungară. – 2. (Trans.) Paznic, vardist. – 3. Om în afara legii care se ocupa cu jaful, mai cu seamă ca protest împotriva dominaţiei străine sau a nedreptăţii sociale, îndeosebi în perioada de la sfîrşitul sec. XVIII şi începutul sec. următor. Mag. hajdú, pl. hajdúk (Cihac, II, 503), de unde şi tc. haydud „muncitor ungur”. Poate să fi intrat în rom. prin tc. (Lokotsch 781; Ronzevalle 82) sau sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 51; DAR; dar. cf. Berneker), cf. bg., sb. hajduk „tîlhar”, alb. hajdut (din tc.), rus. gaiduk. – Der. haiducesc, adj. (de haiduc); haiduceşte, adv. (ca haiducii); haiducie, s.f. (viaţă sau îndeletnicire de haiduc); haiducime, s.f. (ceată de haiduci); haiduci, vb. (a duce viaţă de haiduc).
(Dicţionarul etimologic român)

haidúc s. m., pl. haidúci
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
HAIDÚC s. (înv. şi pop.) pandur, (reg.) pribeag, (înv.) haramin.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ha hai haid haidu

Cuvinte se termină cu literele: uc duc iduc aiduc