halit

HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede şi cu lăcomie). – Din ţig. halo.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HALÍT¹ s.n. (Fam.) Faptul de a hali. – V. hali.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HALÍT² s.n. Sare gemă. – Din fr. halite.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A HAL//Í ~ésc intranz. fam. A consuma hrană pentru a-şi menţine existenţa; a mânca. /<ţig. halo
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

halí (halésc, halít), vb. – A mînca, a înfuleca, a se ghiftui. Ţig. ha-, part. halo „a mînca” (Vasiliu, GS, VII, 116; Graur 159; Juilland 166). – Der. haleală, s.f. (mîncare); halap, s.m. (mîncău); halie, s.f. (foame); haleaos, s.n. (mîncare); halos, adj. (mîncău); nehalit, adj. (flămînd). Cf. ţig. sp. jalar „a mînca”, jallipen „mîncare” (Besses 92; Claveria 126). Sînt cuvinte familiare sau de arg.
(Dicţionarul etimologic român)

HALÍT s.n. (Geol.) Mineral compus din clorură de sodiu, care formează depozite sedimentare groase împreună cu şisturile argiloase; sare gemă. [< germ. Halit, cf. gr. hals – sare].
(Dicţionar de neologisme)

HALÍT s. n. sare gemă. (< fr. halite)
(Marele dicţionar de neologisme)

hali, halesc v.t. 1. a mânca (mai ales lacom şi repede) 2. (fig.) a prinde, a captura. 3. (fig.) a învinge. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

halí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. haleáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

halít (mâncat, sare gemă) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

halí, halésc, vb. IV (pop.) 1. a fura, a şterpeli. 2. a înghiţi repede şi lacom; a mânca, a hălpăcăi. 3. (la jocul cu mingea) a arunca şi prinde mingea (cuiva). 4. a bate (pe cineva).
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
HALÍ vb. v. consuma, mânca.
(Dicţionar de sinonime)

HALÍT s. v. sare gemă.
(Dicţionar de sinonime)