HARÁC, haraci, s.m. V. arac.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HARÁCI, haraciuri, s.n. Tribut anual pe care ţările vasale îl plăteau Imperiului Otoman. ♦ Tribut, dare. ♦ Una dintre cele patru rate în care se achitau dările. – Din tc. haraç.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HĂRĂCÍ, hărăcesc, vb. IV. Tranz. V. arăci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HARÁCI ~uri n. înv. Tribut anual pe care îl plăteau ţările subjugate sultanului turc. /<turc. harac
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
haráci (haráciuri), s.n. – Tribut; mai cu seamă cel plătit de Principate imperiului turc, din sec. XV pînă in sec. XIX, cu puţine întreruperi. – Mr. hărace. Tc. harac (Roesler 606; Şeineanu, II, 206; Ronzevalle 589, cf. ngr. χαράτσι, alb., bg. harac, mag. harács. – Der. haracciu, s.m. (strîngător de biruri), din tc. haracci; hărăcer, s.m. (perceptor), ambele înv.
(Dicţionarul etimologic român)
haráci s. n. (sil. -raci), pl. haráciuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
HARÁCI s. v. tribut.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HARÁCI, haraciuri, s.n. Tribut anual pe care ţările vasale îl plăteau Imperiului Otoman. ♦ Tribut, dare. ♦ Una dintre cele patru rate în care se achitau dările. – Din tc. haraç.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HARÁCI ~uri n. înv. Tribut anual pe care îl plăteau ţările subjugate sultanului turc. /<turc. harac
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
haráci (haráciuri), s.n. – Tribut; mai cu seamă cel plătit de Principate imperiului turc, din sec. XV pînă in sec. XIX, cu puţine întreruperi. – Mr. hărace. Tc. harac (Roesler 606; Şeineanu, II, 206; Ronzevalle 589, cf. ngr. χαράτσι, alb., bg. harac, mag. harács. – Der. haracciu, s.m. (strîngător de biruri), din tc. haracci; hărăcer, s.m. (perceptor), ambele înv.
(Dicţionarul etimologic român)
haráci s. n. (sil. -raci), pl. haráciuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
HARÁCI s. v. tribut.
(Dicţionar de sinonime)