hat dex - definiţie, sinonime, conjugare
HAT, haturi, s.n. Fâşie îngustă de pământ nearat care desparte două ogoare sau două terenuri agricole aparţinând unor gospodării diferite; răzor1, hotar. ♢ Expr. A fi într-un hat (cu cineva) = a fi vecin (cu cineva). ♦ (Reg.) Câmp nelucrat; pârloagă, ţelină2. – Cf. ucr. h a t „zăgaz”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HAŢ interj. Cuvânt care indică o mişcare bruscă şi neaşteptată, făcută pentru a prinde sau a apuca pe cineva sau ceva. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HĂT adv. (Reg.; însoţeşte adjective, adverbe şi locuţiuni adverbiale cu sens local sau temporal, dându-le valoare de superlativ) De tot, mult, tare, foarte. Până hăt departe. ♢ Expr. Hăt şi bine = mult şi bine, fără sfârşit. – Din ucr. het\'.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HĂŢ1, hăţuri, s.n. 1. Parte a hamului alcătuită din curele (sau frânghii) lungi, prinse de inelele căpeţelei, cu ajutorul cărora se conduc caii înhămaţi. ♢ Expr. A ţine (pe cineva sau ceva) în hăţuri = a ţine din scurt pe cineva sau ceva; a struni, a stăpâni. A lua hăţurile în mână = a prelua conducerea, manifestând o oarecare autoritate constrângătoare (într-o întreprindere, o afacere etc.). A scăpa hăţurile din mână = a pierde conducerea sau iniţiativa (într-o întreprindere, o afacere etc.), a nu mai putea stăpâni spiritele. 2. (Reg.) Laţ, juvăţ, ştreang de care este spânzurat cineva. – Cf. h a ţ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HĂŢ2 interj. V. hâţ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HÂŢ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o mişcare bruscă şi rapidă, când cineva apucă, smuceşte sau trage ceva. ♢ Expr. Hâţ în sus, hâţ în jos sau hâţ în dreapta, hâţ în stânga, arată sforţările, încercările numeroase şi diverse pe care le face cineva pentru a aduce la îndeplinire o acţiune sau pentru a scăpa dintr-o situaţie neplăcută. [Var.: hăţ interj.] – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HAT ~uri n. 1) Fâşie îngustă de pământ nearat, lăsată drept hotar între două ogoare; răzor. ♢ A fi într-un ~ (sau ~ în ~) cu cineva a fi vecin cu cineva. 2) Teren arabil nelucrat; pârloagă. /<turc. had
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

HAŢ interj. (se foloseşte pentru a reda o mişcare bruscă sau pentru a apuca, a înhăţa pe cineva sau ceva pe neaşteptate). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

HĂT adv. La o depărtare mare; departe. ♢ ~ departe foarte departe. ~ şi bine fără sfârşit. /<ucr. het
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

HĂŢ ~uri n. mai ales la pl. Element de harnaşament constând dintr-un complex de curele (sau frânghii) cu ajutorul cărora se conduc caii înhămaţi. ♢ A ţine în ~uri a ţine din scurt pe cineva. A lua ~urile în mână a prelua conducerea. /cf. haţ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

HÂŢ interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul făcut de o mişcare bruscă, o smuncitură) /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

hat (háturi), s.n. – 1. Răzor, hotar. – 2. Cîmp nelucrat, pîrloagă. – Var. hatie. Rut. hat „dig” (DAR; Scriban), datorită formei specifice a hatului. După Moldovan 425; din tc. hatt „linie”. – Der. hătaş, s.m. (vecin); hătui, vb. (a fixa limite, a delimita; a fi vecini); hait, s.n. (Mold., dig), a cărui der. nu este clară; hăti,, vb. (Bucov., a zăvorî; a îngrămădi), din rut. hatyty „a face dig”.
(Dicţionarul etimologic român)

hat (háturi), s.n. – Ordin, decret al sultanului. Tc. hat (Şeineanu, II, 211; Lokotsch 843). Înv., ca şi comp. hati-humaium, s.n. (decret imperial), din tc. hati humayun şi hatişerif, s.n. (decret), din tc. hati şerif „ordin sacru”.
(Dicţionarul etimologic român)

haţ interj. – Indică o mişcare rapidă, pentru a lua ceva prin surprindere. – Var. hăţ. Creaţie expresivă, cf. hap. Hăţ, se spune şi pentru a obliga caii s-o ia la dreapta. – Der. hăţ, s.n. (frîu; laţ); hăţaş, s.m. (cal care ascultă de frîu); hăţui, vb. (a mîna cu frîiele caii); înhăţa, vb. (a apuca, a prinde; a înşfăca). Cf. hoţ, hăţaş.
(Dicţionarul etimologic român)

hăt adv. – Mult, tare, foarte. Rut. het (Weigand, Dialekte der Bukowina, Leipzig, 1904, p. 96; DAR). Este rar în Munt. Cihac, II, 505, pleacă de la mag. \r\nhát „la fel”.
(Dicţionarul etimologic român)

hîţ interj. – Indică o mişcare ritmică de legănat. – Var. hîţa, huţa, uţa, iţa. Creaţie spontană. – Der. hîţă, s.f. (Banat, sanie); hîţîi (var. haţi, hăţăi, iţa, huţăi), vb. (a scutura; a hurui; a agita, a mişca), cf. bîţîi; hîţîna (var. hîţina, hîţîni), vb. (a scutura, a hurducăi) cu suf. expresiv -na; hîlţîna (var. hîlţîni), vb. (a hurducăi), cu l expresiv , cf. sgîlţîna; hîrţ, interj. (exprimă efortul care se cere pentru a scutura sau deplasa un obiect greu); huţă, s.f. (leagăn, scrînciob); huiţ, s.n. (Trans., a legăna); huţuna (var. huţîna, huţina), vb. (a scutura; a legăna); huţuţ, s.n. (leagăn, scrînciob); huţuţa, vb. (a legăna); huţupi, vb. refl. (a se strădui, a face un efort); hutupi, vb. (a împinge, a alunga); heaţă, s.f. (Trans. de Sud, vargă, joardă); hîţînătoare (var. huţunătoare), s.f. (scrînciob); (h)oţopină (var. huţupină), s.f. (mîrţoagă; femeie rotofeie).
(Dicţionarul etimologic român)

hat s. n., pl. háturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

haţ interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hăt adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hăţ s. n., pl. hăţuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hâţ interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hat2, háturi, s.n. (înv.) ordin sau decret ieşit din cancelaria Sultanului; firman, iradea.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

hat3, haţi (hazi), s.m. (înv.) 1. taur. 2. cal dobrogean; armăsar.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
HAT s. hotar, răzor, (reg.) căluşire, dorjincă, forgaşă, haşpor, mejdă, mejdină, meşghie, slog, (Transilv.) metă, miezuină. (~ între două ogoare.)
(Dicţionar de sinonime)

HAT s. v. paragină, pârloagă, ţelină.
(Dicţionar de sinonime)

HAŢ interj. hap! (~! a pus mâna pe el.)
(Dicţionar de sinonime)

HĂT adv. v. foarte, tare, tocmai.
(Dicţionar de sinonime)

HĂŢ s. frâu. (Strânge ~ul şi opreşte calul.)
(Dicţionar de sinonime)

HĂŢ s. v. laţ, ştreang.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ha

Cuvinte se termină cu literele: at