haz

HAZ, (rar) hazuri, s.n. 1. Stare de bună dispoziţie, de voioşie; veselie. ♢ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ♢ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind; (cu determinări introduse prin prep. „de”) a face glume pe seama cuiva, a-şi bate joc, a râde de cineva sau de ceva. A face haz de necaz = a-şi ascunde necazul, făcând glume sau simulând voia bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. ♢ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, a avea umor. 2. (Înv.) Plăcere, bucurie (pe care o simte cineva sau pe care o faci cuiva). ♢ Expr. A face haz (de cineva sau de ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanţă cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă. 3. Calitatea cuiva de a plăcea (prin veselie, spirit, farmec, graţie etc.). ♢ Loc. adj. şi adv. Cu haz = plăcut, nostim. ♢ Expr. (Ir.) Ştii că ai (sau are) haz? = ştii că-mi placi (sau că-mi place)? ştii că eşti (sau că e) bine? – Din tc. haz.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HAZ ~uri n. Stare de bună dispoziţie; voie bună; veselie. ♢ Vorbe de ~ glume; vorbe spirituale. A face ~ a) a se veseli, făcând glume; a se amuza glumind; b) a face glume pe seama cuiva. /<turc. haz
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

haz (házuri), s.n. – 1. Stare de bună dispoziţie, plăcere, veselie. – 2. Farmec, lipici. – 3. Vorbă de duh, nostimadă. – Mr. haze. Tc. haz (Şeineanu, II, 213; Lokotsch 856; Ronzevalle 80), cf. ngr. χάζι. – Der. hazliu, adj. (nostim); hazos, adj. (nostim; plin de haz, spiritual).
(Dicţionarul etimologic român)

haz s.n., pl. házuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
HAZ s. 1. umor, veselie. (Plin de ~.) 2. duh, spirit, umor, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de ~.) 3. v. farmec.
(Dicţionar de sinonime)

HAZ s. v. bucurie, desfătare, mângâiere, mulţumire, plăcere, satisfacţie.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
Haz ≠ mahnă, mâhnire, necaz
(Dicţionar de antonime)