hermeneutic
HERMENÉUTIC, -Ă, hermeneutici, -ce, adj. Cu caracter de hermeneutică; de hermeneutică. [Var.: ermenéutic, -ă adj.] – Din fr. herméneutique.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HERMENÉUTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de hermeneutică; propriu hermeneuticii. /<fr. herméneutique, germ. hermeneutisch
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
HERMENEÚTIC, -Ă adj. Referitor la hermeneutică, de hermeneutică. [Var. ermeneutic, -ă adj. / < fr. herméneutique].
(Dicţionar de neologisme)
HERMENEÚTIC, -Ă I. adj. referitor la hermeneutică. II. s. f. 1. ştiinţa sau arta de a interpreta vechile texte religioase, obscure, criptice; (p. ext.) rezultatul interpretării. 2. ştiinţa sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale. ♢ ansamblul tehnicilor de descifrare a unui dat simbolic, teorie a procesului de interpretare a semnelor. (< fr. herméneutique, gr. hermeneutike, /II/ germ. Hermeneutik)
(Marele dicţionar de neologisme)
hermeneútic adj. m., pl. hermeneútici; f. sg. hermeneútică, pl. hermeneútice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HERMENÉUTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de hermeneutică; propriu hermeneuticii. /<fr. herméneutique, germ. hermeneutisch
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
HERMENEÚTIC, -Ă I. adj. referitor la hermeneutică. II. s. f. 1. ştiinţa sau arta de a interpreta vechile texte religioase, obscure, criptice; (p. ext.) rezultatul interpretării. 2. ştiinţa sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale. ♢ ansamblul tehnicilor de descifrare a unui dat simbolic, teorie a procesului de interpretare a semnelor. (< fr. herméneutique, gr. hermeneutike, /II/ germ. Hermeneutik)
(Marele dicţionar de neologisme)
hermeneútic adj. m., pl. hermeneútici; f. sg. hermeneútică, pl. hermeneútice
(Dicţionar ortografic al limbii române)