hleab dex - definiţie, sinonime, conjugare

hleab

HLEAB, hleaburi, s.n. (Reg.) Lucru rău, stricat, vechi. – Cf. ucr. c h l j a b a t y „a se clătina, a fi hodorogit”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HLEAB ~uri n. pop. 1) Obiect învechit şi deteriorat; vechitură. 2) fig. peior. Om (sau animal) slăbănog şi sleit de puteri (din cauza vârstei înaintate sau a unei boli); rablă. /cf. ucr. chljabaty
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

hleáb (hleáburi), s.n. – 1. (Mold.) Rest, fragment, ciob. – 2. Hîrb. Sl. chlĕbŭ „pîine” (Cihac, II, 193). Trebuie să fi însemnat la început „rest de pîine, bucată” şi de aici „rest”. DAR pleacă de la rus. chljabatĭ „a se rablagi”; Scriban crede că este vorba de o metateză a lui bleahbleau. – Der. hlibui, vb. (a deteriora; a strica); hliban, s.n. (Mold., pîine); înhleba, vb. (Mold., a purta pantofi prea mari).
(Dicţionarul etimologic român)

hleab s. n., pl. hleáburi
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: hl hle hlea

Cuvinte se termină cu literele: ab eab leab