hodoronc dex - definiţie, sinonime, conjugare

hodoronc

HODORÓNC interj. V. hodorog1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HODORÓNC-TRÓNC interj. Exclamaţie folosită când cineva face un lucru nepotrivit, neaşteptat sau când spune o vorbă deplasată. – Hodoronc + tronc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HODORÓNC interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de un vehicul pe un drum hopuros sau la căderea unor obiecte tari şi voluminoase). ♢ ~-tronc se foloseşte când se întâmplă un lucru neaşteptat sau când cineva spune o vorbă nepotrivită. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

hodorónc interj. – Exprimă sunetul produs de o cădere zgomotoasă sau de hurducăitul unei căruţe grele. – Var. hodorosc, hodorog. Creaţie expresivă, cf. fr. patatras, sp. cataplum. Se foloseşte adesea în compunere: hodoronc-tronc, hodorosc-trosc, formă prin care se desemnează o greşeală foarte mare. Pentru intenţia expresivă, cf. compunerea asemănătoare hurduca, hardughie, hudub-. Der. hodorob (var. hodorog), s.n. (năvod), pe care îl pune în legătură cu sl. udorobĭ „oală”; horodog, adj. (învechit, stricat; neputincios, ramolit), pe care Cihac, II, 503, Tiktin şi DAR îl pun în legătură cu mag. hadaró „îmblăciu” (cf. hădărag); hodoroagă, s.f. (vechitură, hîrb; morişcă, hîrîitoare; vorbăreţ, flecar); hodoroabă, s.f. (vechitură, lucru uzat); hodorogi, vb. (a hurui, a zdrăngăni; a face zgomot în mers); hodorogeală, s.f. (zgomot supărător, zdrăngănit); hodroage, s.f. pl. (boarfe, catrafuse); înhodoroba, vb. (a repara); hodrînc, s.n. (Trans., unealtă, sculă); hodrînca (var. hobrînca), vb. (a scutura, a zgîlţîi).
(Dicţionarul etimologic român)

hodorónc v. hodorog
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hodorónc-trónc interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: ho hod hodo hodor hodoro

Cuvinte se termină cu literele: nc onc ronc oronc doronc