hohotire dex - definiţie, sinonime, conjugare
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic şi prelung; a vui. – Din sl. hohotati.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HOHOTÍRE, hohotiri, s.f. Faptul de a hohoti; hohotit. – V. hohoti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A HOHOT//Í ~ésc intranz. 1) A râde sau a plânge cu hohote. 2) fig. (despre spaţii întinse, păduri, văi) A produce sunete prelungi şi răsunătoare care se aud departe sau de departe. /<sl. hohotati
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

hohotí (hohotésc, ít), vb. – 1. A izbucin în rîs. – 2. A plînge zgomotos. Creaţie expresivă, cf. hihoti, chicoti. Se consideră în general că este der. din sl. chochotati „a rîde”, cf. rus. chochot „hohot” (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 139; Tiktin; Berneker 393), cf. 319; Conev 103; DAR). Această soluţie este posibilă, dar cuvîntul sl. este tot expresiv şi poate, fireşte, să coincidă cu rom. Pe de altă parte, cuvîntul sl. nu înseamnă decît „a izbucni în rîs”, pe cînd în rom. ideea de „rîs” sau de „plîns”, pare secundară, ideea iniţială fiind cea de „în chip zgomotos”; cf. mr. huhutescu, huhutire „a striga, a urla”. – Der. hohot, s.n. (hohot); hohoteală, s.f. (rîs), cf. chicoteală.
(Dicţionarul etimologic român)

hohotí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hohoteáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hohotíre s. f., g.-d. art. hohotírii; pl. hohotíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
HOHOTÍRE s. v. hohot.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ho hoh hoho hohot hohoti

Cuvinte se termină cu literele: re ire tire otire hotire