holtei

HOLTÉI¹, holtei, s.m. Bărbat necăsătorit; burlac, becher, celibatar. ♦ (Rar) Tânăr bun de însurat; flăcău. – Din ucr. holtjaj.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HOLTEͲ, holteiesc, vb. IV. Intranz. A trăi necăsătorit; a-şi petrece viaţa de holtei¹; a burlăci. – Din holtei¹.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HOLTÉI ~ m. Bărbat necăsătorit; burlac; celibatar. Viaţă de ~. /<ucr. holtjaj
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

holtéi (holtéi), s.m. – Burlac. Pol. hultaj, rut. hol’tjai „desfrînat” (Tiktin; DAR); după Cihac, II, 140, din rus. cholostyĭ „burlac”. – Der. holteiesc, adj. (de burlac); holteie, s.f. (burlăcie); holtei, vb. (a trăi ca holtei).
(Dicţionarul etimologic român)

holtéi s. m., pl. holtéi, art. holtéii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

holteí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. holteiésc, imperf. 3 sg. holteiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. holteiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
HOLTÉI s., adj. v. celibatar.
(Dicţionar de sinonime)

HOLTEÍ vb. v. burlăci.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
Holtei ≠ familist
(Dicţionar de antonime)