hotar dex - definiţie, sinonime, conjugare

hotar

[Sinonime]
HOTÁR, hotare, s.n. 1. Linie de demarcaţie care desparte o ţară de alta; frontieră, graniţă. ♢ Piatră de hotar = piatră, stâlp prin care se indică un hotar. ♦ Linie care desparte o proprietate de alta sau o aşezare de alta. 2. Fig. Limită, margine, capăt, sfârşit. 3. Moşie, proprietate (mare); p. ext. regiune, ţară. ♦ (Reg.) Teritoriu în proprietatea (locuitorilor) unei comune. – Din magh. határ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HOTÁR ~e n. 1) Linie de demarcaţie care desparte o ţară de alta; graniţă; frontieră. ♢ Peste ~e în străinătate. 2) Linie de demarcaţie între două proprietăţi sau între două porţiuni de teren. 3) fig. Punctul cel mai îndepărtat; margine; extremă. ♢ Fără ~e nesfârşit; neţărmuit. /<ung. határ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

hotár (hotáre), s.n. – 1. Limită, margine. – 2. Frontieră, graniţă. – 3. Capăt, extremă. – 4. Proprietate, teren delimitat. – 5. (Înv.) Hotărîre. Mag. hotár (Cihac, II, 507; Tiktin; Gáldi, Dict., 92). Nu este sigur că mag. a dat sl. chotarŭ (Berneker 386) sau că provine din acesta (Melich, Slavonic R., XI, 36.; sb. hatar începînd cu sec. XIV, cf. Daničič, III, 582); însă şi cuvîntul rom. poate proveni din sl., cf. sb. atar „regiune”. – Der. hotărî, vb. (a delimita, a pune hotar; a stabili, a fixa; a hotări; refl., a se mărgini, a se învecina), cf. mag. határozni „a discerne, a hotărî”; nehotărîre, s.f. (lipsă de hotărîre); nehotărît, adj. (indecis); hotăraş (var. hotărîş), adj. (învecinat), din mag. határos (Löwe 20; Gáldi, Dict., 137); hotărîtor, adj. (decisiv, determinant); hotărît, adv. (sigur, fără îndoială); hotărîtură, s.f. (înv., delimitare); hotarnic, adj. (care se referă la hotarele unei moşii); hotărnici, vb. (a pune hotar, a delimita); hotărnicie, s.f. (demarcare); înhotărît, adj. (înv., limitrof).
(Dicţionarul etimologic român)

hotar, hotare s.n. (înv.) nota cinci. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

hotár s. n., pl. hotáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
HOTÁR s. 1. v. frontieră. 2. v. hat. 3. v. limită.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ho hot hota

Cuvinte se termină cu literele: ar tar otar