hrăpire

HRĂPÍ, hrăpesc, vb. IV. Tranz. (Înv. şi pop.) V. răpi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HRĂPÍRE, hrăpiri, s.f. (Înv. şi pop.) V. răpire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

hrăpí (hrăpésc, hrăpít), vb. – 1. A gîfîi, a sufla greu. – 2. A lătra, a urla. Sl., cf. rus. chrapetĭ „a sforăi”. În Trans. şi Bucov. Cf. hropot.
(Dicţionarul etimologic român)

hrăpí, hrăpésc, vb. IV (reg.) 1. a respira greu. 2. a ţipa. 3. (despre câini) a lătra.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)