hrentuit dex - definiţie, sinonime, conjugare
HRENTUÍ, hrentuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se strica; a se hodorogi. ♦ A se împrăştia, a se risipi. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HRENTUÍT, -Ă, hrentuiţi, -te, adj. (Reg.) Stricat, uzat, dărăpănat. – V. hrentui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A HRENTU//Í ~iésc tranz. pop. A face să se hrentuiască. /cf. ung. harantolni
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE HRENTU//Í mă ~iésc intranz. pop. 1) (despre construcţii, vehicule etc.) A se învechi, şubrezindu-se; a se hârbui; a se rablagi. 2) A se răspândi în diferite direcţii; a se risipi; a se împrăştia. 3) fig. (despre persoane) A-şi pierde sănătatea şi vigoarea; a se ramoli; a se hodo-rogi; a se şubrezi. /cf. ung. harantolni
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

hrentuí (-uésc, hrentuít), vb. – (Mold.) A strica, a uza, a hodorogi. – Var. hrintui, hrenţui. Origine incertă. Din mag. harántolni „a strica” (Cihac, II, 507), sau dintr-un etimon sl. comun ambelor limbi (Scriban). Ultima var. indică o contaminare cu sdrenţui. – Der. hrentuitură, s.f. (stricare, uzare).
(Dicţionarul etimologic român)

hrenţuí vb. (ind. prez. 1 hrenţuiesc)
(Dictionnaire morphologique de la langue roumaine)

hrentuí vb., ind. prez. 3 pl. hrentuiésc, imperf. 3 sg. hrentuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hrentuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hrentuít adj. m., pl. hrentuíţi; f. sg. hrentuítă, pl. hrentuíte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
HRENTUÍ vb. v. degrada, deteriora, învechi, strica, uza.
(Dicţionar de sinonime)

HRENTUÍT adj. v. degradat, deteriorat, înve-chit, stricat, uzat.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: hr hre hren hrent hrentu

Cuvinte se termină cu literele: it uit tuit ntuit entuit