huhurai

HUHURÁ, húhur, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. (Despre bufniţe; la pers. 3) A scoate strigăte caracteristice speciei. 2. A chiui. – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A HUHURÁ pers. 3 húhură intranz. (despre huhurezi, bufniţe) A scoate sunete înfundate şi monotone, caracteristice speciei; a face „hur-hur”. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

HUHURÁ, húhur, vb. I. Intranz. ~ 3. A necheza. (din hu¹)
(Dicţionarul etimologic român)

huhurá vb., ind. prez. 3 sg. huhureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
HUHURÁ vb. v. chioti, chiui, hăuli, striga, ţipa.
(Dicţionar de sinonime)