HUÍ, pers. 3 huieşte, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung; a vui. – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HUIŢÁ, huíţ, vb. I. Refl. (Reg.) A se da în leagăn, în scrânciob. [Pr.: hu-i-] – Din huiţ (reg. „scrânciob”, puţin folosit, et. nec.).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HUÍ, huiésc, vb. IV. Intranz. 1. ~ ; a grohăi. 2. ~ (din hu2)
(Dicţionarul etimologic român)
huí vb., ind. prez. 3 sg. huiéşte, imperf. 3 sg. huiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. huiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
huiţá vb. (sil. hu-i-), ind. prez. 3 sg. huíţă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
huí2, huiésc, vb. IV (reg.) a ocărî, a certa, a cicăli; a huidui.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
huít s.n. (reg.) scrânciob, huţa.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
HUÍ vb. v. răsuna.
(Dicţionar de sinonime)
HUÍŢ s. v. dulap, leagăn, scrânciob.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HUIŢÁ, huíţ, vb. I. Refl. (Reg.) A se da în leagăn, în scrânciob. [Pr.: hu-i-] – Din huiţ (reg. „scrânciob”, puţin folosit, et. nec.).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
huí vb., ind. prez. 3 sg. huiéşte, imperf. 3 sg. huiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. huiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
huiţá vb. (sil. hu-i-), ind. prez. 3 sg. huíţă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
huí2, huiésc, vb. IV (reg.) a ocărî, a certa, a cicăli; a huidui.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
huít s.n. (reg.) scrânciob, huţa.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
HUÍ vb. v. răsuna.
(Dicţionar de sinonime)
HUÍŢ s. v. dulap, leagăn, scrânciob.
(Dicţionar de sinonime)