HULUÍ, pers. 3 húluie, vb. IV. V. hurui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HULUÍT, -Ă, huluiţi, -te, adj. V. huruit2.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
huluí, pers. 3 sg. huluiéşte, vb. IV refl. (reg.) a se dărâma, a se nărui.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HULUÍT, -Ă, huluiţi, -te, adj. V. huruit2.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)