HÚLĂ1, hule, s.f. (Pop.) Ocară, injurie; ponegrire, calomnie; blasfemie. – Din sl. hula.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HÚLĂ2, hule, s.f. Mişcare ondulatorie a suprafeţei mării, urmând după o furtună sau după o briză puternică; p. ext. furtună pe mare. – Din fr. houle.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HÚLĂ3, hule, s.f. (Reg.) Surpătură de munte sau de deal; p. ext. drum printr-o scobitură de deal; drum care urcă pe o coastă foarte piezişă. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HÚL//Ă1 ~e f. 1) Vorbă jignitoare; ofensă; injurie. 2) Act de profanare a unui lucru sau a unei fiinţe, considerate sfinte sau demne de respect deosebit; sacrilegiu. /<sl. hula
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
HÚL//Ă2 ~e f. Mişcare ondulatorie succesivă care agită suprafaţa mării după furtună. /<fr. houle
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
húlă (húle), s.f. – 1. Calomnie, ponegrire. – 2. Blasfemie, ocară. – 3. (Adj.) Mizerabil. Sl. chula (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 144; DAR; Conev 101), cf. bg. hul, sb., slov. hula, rus. chula. – Der. hulnic, adj. (înv., defăimător); huli, vb. (a calomnia, a ponegri; a blasfemia; a dispreţui), din sl. chuliti; hulitură, s.f. (înv., defăimare; înv., persecutare); hulenie, s.f. (înv., blasfemie); hulitor, adj. (calomniator); huligan, s.m. (om zdravăn, golan, derbedeu), primul sens prin confuzie cu găligan iar al doilea, împrumutat cu cuvîntul, din rus. chuligan; huliganism, s.n. (tulburare a ordinii şi moralei publice).
(Dicţionarul etimologic român)
húlă (húle), s.f. – (Munt., Trans.) Surpare, desprindere. Mag. hulla (DAR). – Der. hului, vb. refl. (a se supra, a se nărui), din mag. hullani (DAR; Gáldi, Dict., 137).
(Dicţionarul etimologic român)
HÚLĂ s.f. Mişcare ondulatorie a suprafeţei mării după furtună; (p. ext.) furtună pe mare. [< fr. houle].
(Dicţionar de neologisme)
HÚLA s.f. v. hula-hoop.
(Dicţionar de neologisme)
HULA-HOOP s.n. Dans modern de origine polineziană, cu ritm foarte viu, marcat mai ales prin mişcarea şoldurilor; melodia acestui dans. [Var. hula s.f. / < americ. hula-hoop, cf. polinez. hula].
(Dicţionar de neologisme)
HÚLĂ s. f. mişcare ondulatorie a suprafeţei mării, după, sau înaintea furtunii. (< fr. houle)
(Marele dicţionar de neologisme)
húlă (injurie, mişcare a mării, surpătură de munte) s. f., g.-d. art. húlei; pl. húle
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
HÚLĂ s. v. blasfemie.
(Dicţionar de sinonime)
HÚLĂ s. v. afront, bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigra-re, discreditare, injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, ponegreală, ponegrire, ruşine, şoaptă, umilinţă.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Hulă ≠ laudă, panegeric
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HÚLĂ2, hule, s.f. Mişcare ondulatorie a suprafeţei mării, urmând după o furtună sau după o briză puternică; p. ext. furtună pe mare. – Din fr. houle.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HÚL//Ă1 ~e f. 1) Vorbă jignitoare; ofensă; injurie. 2) Act de profanare a unui lucru sau a unei fiinţe, considerate sfinte sau demne de respect deosebit; sacrilegiu. /<sl. hula
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
HÚL//Ă2 ~e f. Mişcare ondulatorie succesivă care agită suprafaţa mării după furtună. /<fr. houle
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
húlă (húle), s.f. – 1. Calomnie, ponegrire. – 2. Blasfemie, ocară. – 3. (Adj.) Mizerabil. Sl. chula (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 144; DAR; Conev 101), cf. bg. hul, sb., slov. hula, rus. chula. – Der. hulnic, adj. (înv., defăimător); huli, vb. (a calomnia, a ponegri; a blasfemia; a dispreţui), din sl. chuliti; hulitură, s.f. (înv., defăimare; înv., persecutare); hulenie, s.f. (înv., blasfemie); hulitor, adj. (calomniator); huligan, s.m. (om zdravăn, golan, derbedeu), primul sens prin confuzie cu găligan iar al doilea, împrumutat cu cuvîntul, din rus. chuligan; huliganism, s.n. (tulburare a ordinii şi moralei publice).
(Dicţionarul etimologic român)
húlă (húle), s.f. – (Munt., Trans.) Surpare, desprindere. Mag. hulla (DAR). – Der. hului, vb. refl. (a se supra, a se nărui), din mag. hullani (DAR; Gáldi, Dict., 137).
(Dicţionarul etimologic român)
HÚLĂ s.f. Mişcare ondulatorie a suprafeţei mării după furtună; (p. ext.) furtună pe mare. [< fr. houle].
(Dicţionar de neologisme)
HÚLA s.f. v. hula-hoop.
(Dicţionar de neologisme)
HULA-HOOP s.n. Dans modern de origine polineziană, cu ritm foarte viu, marcat mai ales prin mişcarea şoldurilor; melodia acestui dans. [Var. hula s.f. / < americ. hula-hoop, cf. polinez. hula].
(Dicţionar de neologisme)
HÚLĂ s. f. mişcare ondulatorie a suprafeţei mării, după, sau înaintea furtunii. (< fr. houle)
(Marele dicţionar de neologisme)
húlă (injurie, mişcare a mării, surpătură de munte) s. f., g.-d. art. húlei; pl. húle
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
HÚLĂ s. v. blasfemie.
(Dicţionar de sinonime)
HÚLĂ s. v. afront, bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigra-re, discreditare, injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, ponegreală, ponegrire, ruşine, şoaptă, umilinţă.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Hulă ≠ laudă, panegeric
(Dicţionar de antonime)