hăbucea
[Conjugare]
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A HĂBUC//Í ~ésc tranz. pop. A face hăbuci; a rupe în bucăţi. /<Din hăbuc
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
hăbucí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hăbuceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A HĂBUC//Í ~ésc tranz. pop. A face hăbuci; a rupe în bucăţi. /<Din hăbuc
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)