i dex - definiţie, sinonime, conjugare
EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ţine locul persoanei despre care se vorbeşte) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soţ, bărbat; soţie, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui. ♢ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcţie de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ♢ (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcţie de complement direct) Cartea pe care o citesc. (Precedat de prepoziţii, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ♢ (Precedat de prepoziţii, în forma o, cu valoare neutră) Au mai păţit-o şi alţii. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

I1 s.m. invar. A unsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (cea mai închisă (8) vocală, nerotunjită (2), din seria anterioară (3)). ♢ Expr. A (nu) pune punctul pe i = a (nu) reda esenţialul într-o discuţie, a (nu) sublinia faptele semnificative.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

I2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) Exclamaţie care exprimă surprindere, mulţumire, admiraţie, dezaprobare etc. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

Î s.m. invar. A douăsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală închisă (8), nerotunjită (2), din seria medială).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

EL ea (ei, ele) pron. pers. 3 1) (substituie numele persoanei despre care se vorbeşte) ~ învaţă. A fost şi ~ la ţară. 2) Soţ (respectiv soţie). 3) (formele de genitiv lui, ei, lor au valoare posesivă) Cartea lui. A lor a fost iniţiativa. 4) (formele de dativ lui, ei, îi, i, lor, le, li se folosesc cu funcţie de complement indirect sau atribut) Fusul îi scapă ei din mână. 5) (formele de acuzativ îl, l, o, îi, i, le se folosesc cu funcţie de complement direct) Cartea pe care o citesc. Pe el îl caută. 6) (formele i şi o se folosesc cu valoare neutră) Au mai păţit-o şi alţii. /<lat. illum, illa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

I interj. (se foloseşte pentru a exprima un sentiment de admiraţie, mirare, uimire). / Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

el (-ei), pron. – Pronume personal de pers. 3, sing. m.; ţine locul persoanei despre care se vorbeşte. – Mr. el, megl. ĭel, istr. ĭe. Lat. ĭlle (Diez, I, 161; Puşcariu 764; Candrea-Dens., 531; REW 4266), prin intermediul unei forme vulgare *ĭllus; cf. it. el, ello, egli, fr. il, sp., port. él. – Gen. luiĭlluĭ (pl. lorĭllōrum), dat. îiĭllĭ (pl. leĭllis), acuz. lĭllum, nom. pl. eiĭlli. Vocala iniţială are, ca aproape toate e iniţiale, un timbru uşor palatal; ar fi însă o greşeală să fie transcrisă ie, cum face Scriban. Lui se foloseşte şi ca art. propriu al gen. la nume proprii (vulg. lu) şi, prin extindere incorectă, la mai multe substantive comune care desemnează persoane. Acuz. l în poziţie tare a primit un î protetic (› îl), care apare numai în textele de la 1630 la 1650 (Găzdaru 30).
(Dicţionarul etimologic român)

i conj. – Şi. Sl. i. Slavism cultural, fără circulaţie reală, sec. XVI. – Comp. iproci, conj. (şi aşa mai departe), din sl. i proče, înv.
(Dicţionarul etimologic român)

i interj. – Exprimă surpriza sau uimirea. Creaţie expresivă, cf. hi. Se foloseşte şi în formele iha, ihi, iho, ii, cf. tii.
(Dicţionarul etimologic român)

I- elem. in1-.
(Marele dicţionar de neologisme)

I num. card. (Scris cu majusculă) Simbol matematic pentru numărul 1 în sistemul roman de scriere a numerelor.
(Alte dicţionare)

el [pron. iel] pr. m., g. lui, d. acc. lui, neacc. îi, i, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. el (prep.+ el), neacc. îl, l- (l-a dat), -l (dându-l), -l- (da-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (dându-le-o), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ei (prep. +ei), neacc. îi, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (da-i-ar)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

pecétea-lui-Sólomon (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Scáunul-lui-Dumnezéu (astron.) s. pr. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nelalócul lui (ei, său etc.) loc. adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Domnía ei s. f. art. + pr., g.-d. Domníei ei; abr. D-ei
(Dicţionar ortografic al limbii române)

el pr. [pron. iel], g. lui; d. acc. lui, neacc. îi, i (i se dă), i-, -i, -i- (dându-i-se); ac. acc. el, neacc. îl, l-, -l, -l- (lua-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se dă), li-, -li-; ac. acc. ei, neacc. îi, i-, -i, -i- (lua-i-ar)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Excelénţele lor s. f. art. pl. + pr.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Maiestăţile lor s. f. pl. art. + pr., g.-d. Maiestăţilor lor
(Dicţionar ortografic al limbii române)

péştele-lui-Sólomon s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

iárba-lui-Antónie s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Măríile lor s.f. pl. art. + pr., g.-d. Măríilor lor
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Domníile lor s. f. art. + pr., g.-d. Domníilor lor; abr. D-lor
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Sfinţíile lor s. f. pl. art. + pr.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Cápul-lui-Adám (zool.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Domnía lui s. f. art. + pr., g.-d. Domníei lui; abr. D-lui
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Înălţímile lor s. f. art. pl. + pr.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

săgeáta-lui-Dumnezéu s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

găína-lui-Dumnezéu (insectă) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

I, i s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

i/ii/iii interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Î, î s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
EL pron. dânsul, dumnealui, (pop.) dumneasa, (înv.) nusul. (~ m-a invitat.)
(Dicţionar de sinonime)

CARUL-LUI-DUMNEZÉU s. v. vizitiul.
(Dicţionar de sinonime)

CONSTANTA LUI PLÁNCK s. (FIZ.) cuantă de acţiune.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-LUI-TROIÁN s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

BARBA-LUI-ARÓN s. v. rodul-pământului.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-LUI-TÁT s. v. tătăneasă.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-LUI-DUMNEZÉU s. v. lemnul-domnului.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-LUI-TÁTIN s. v. tătăneasă.
(Dicţionar de sinonime)

CAPUL-LUI-ADÁM s. v. cap-de-mort, fluture-cap-de-mort, strigă.
(Dicţionar de sinonime)

I conj. v. şi.
(Dicţionar de sinonime)

I interj. a!, ah!, aoleu!, au!, o!, of!, oh!, vai!, (pop.) văleu!, (Transilv. şi Ban.) tulai!, (Mold.) vah! ~ (~!, ce durere simt!)
(Dicţionar de sinonime)