iții dex - definiţie, sinonime, conjugare
IŢÍ, iţesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se ivi numai cu capul, a se arăta puţin, pentru un moment sau pe furiş. 2. A se uita la ceva pe furiş sau în fugă, a arunca o privire fugară şi curioasă. – Cf. i ţ i i.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÍŢII interj. (Rar; în expr.) A face iţii, se zice despre cel care, într-un joc de copii, scoate puţin capul pe afară din locul unde s-a ascuns, pentru a da un semnal convenţional. [Var.: íţiiu interj.] – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE IŢÍ mă iţésc intranz. 1) A se expune vederii pe furiş şi pentru un moment. 2) fig. A privi pe furiş şi în fugă; a se uita repede şi curios. /cf. iţii
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÍŢII interj. : A face ~ a scoate puţin capul din locul unde este ascuns. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

iţii interj. – Cuvînt cu care se atrage atenţia copilului care caută, în jocul de-a v-aţi ascunselea. Origine expresivă. După Tiktin, de la aici-i „uite-l aici”. Cf. iţi, vb. refl. (a se arăta, a se ivi), pe care Tiktin (urmat de DAR şi de Scriban) îl consideră der. de la interj. (cf. var. iţii, iţîi, care pare a-i da dreptate), şi pe care Cihac, II, 151, o punea greşit în legătură cu sl. iti „a merge”, iar Philippide, II, 718, cu alb. etsëń „a da”. Este cuvînt folosit aproape exclusiv în Mold.
(Dicţionarul etimologic român)

iţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. iţésc, imperf. 3 sg. iţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iţeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

íţii interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

IŢ, iţi, s.m. (reg.) copil neastâmpărat.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

íţie, íţii, s.f. (reg., înv.) măsură de capacitate pentru lichide (egală cu o fele sau cu o jumătate de cofă); conţinutul ei.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
IŢÍ vb. v. apărea, arăta, ivi, miji.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: it iti

Cuvinte se termină cu literele: ii tii