iconolatru

ICONOLÁTRU, -Ă, iconolatri, -e, s.m. şi f. (Livr.) Persoană care se închină la icoane. – Din fr. iconolâtre.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ICONOLÁTR//U ~ă (~i, ~e) m. şi f. Persoană care adoră icoanele. /<fr. iconolâtre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ICONOLÁTRU, -Ă s.m. şi f. Cel care se închină la icoane. [< fr. iconolâtre, cf. gr. eikon – imagine, latreuein – a adora].
(Dicţionar de neologisme)

ICONOLÁTRU, -Ă s. m. f. cel care se închină la icoane. (< fr. iconolâtre)
(Marele dicţionar de neologisme)

iconolátru s. m. (sil. -tru), art. iconolátrul; pl. iconolátri, art. iconolátrii
(Dicţionar ortografic al limbii române)