idil

IDÍL, idile, s.n. v. idilă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

IDÍLĂ, idile, s.f. Specie de poezie lirică şi erotică din sfera poeziei bucolice, în care este prezentată, în formă optimistă sau idealizată, viaţa şi dragostea în cadrul rustic; bucolică. ♦ Iubire curată, naivă şi tinerească între persoane de sex opus. [Var.: idíl, -e s.n.] – Din fr. idylle. Cf. germ. I d y l l.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

IDÍL//Ă ~e f. 1) Specie poetică de dimensiuni reduse cu subiect pastoral şi amoros (care a avut o largă circulaţie în sec. XVIII-XIX). 2) Poezie din această specie în care se idealizează viaţa fără griji în sânul naturii. 3) fig. Mică aventură amoroasă şi naivă (a unor tineri de sex opus). /<fr. idylle
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

IDÍL s.n. v. idilă.
(Dicţionar de neologisme)

IDÍLĂ s.f. 1. Poezie care prezintă în chip idealizat viaţa oamenilor de la ţară; bucolică. 2. Dragoste curată, naivă, tinerească. [Var. idil s.n. / < fr. idylle, lat. idyllium, cf. gr. eidyllion – mic tablou].
(Dicţionar de neologisme)

idílă s. f., g.-d. art. idílei; pl. idíle
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
IDÍLĂ s. v. bucolică.
(Dicţionar de sinonime)