IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greşeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ♢ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioşi când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ♢ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ♢ Expr. Ba să mă ierţi!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligaţie. 3. (Pop. şi fam.) A îngădui, a permite, a da voie să... ♢ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
IERTÁRE, iertări, s.f. Acţiunea de a ierta şi rezultatul ei; iertăciune. ♦ Scuză. ♢ Expr. Să avem iertare! = a) să ne scuzaţi! b) cred că nu ai dreptate! – V. ierta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A IERTÁ iért tranz. 1) (persoane) A scuti de pedeapsă. 2) A elibera de acuzaţie, primind scuzele aduse; a scuza. Vecinul l-a iertat. ♢ A-l ierta Dumnezeu a înceta din viaţa (după o boală grea şi îndelungată). Dumnezeu să-l ierte! formulă folosită de credincioşi vorbind despre mort. Doamne, iartă-mă! expresie folosită de o persoană care a spus sau este pe cale de a spune o vorbă necuviincioasă. Ba să mă iertaţi! a) nu sunt de acord; b) nici vorbă. Iertaţi-mă (vă rog)! vă rog să nu vă supăraţi. 3) (greşeli, fapte reprobabile) A trece cu vederea; a înceta de a lua în consideraţie; a da uitării; a scuza. 4) (datorii, obligaţii etc.) A declara nul; a anula. 5) A da voie; a îngădui; a permite. Iertaţi-mă, vin şi eu cu o explicaţie. /<lat. libertare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE IERTÁ mă iert intranz. pop. 1) A-şi lua rămas bun (unul cu altul). 2) A se despărţi pentru totdeauna de cineva care a murit sau care e pe moarte. /<lat. libertare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
IERT//ÁRE ~ări f. Exprimare a regretului (faţă de cineva) pentru o greşeală involuntară; scuză. A cere ~. ♢ Să am (avem) ~! a) să nu vă supăraţi; să mă scuzaţi!; b) nu sunt (suntem) de acord. /v. a (se) ierta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
iertá (iertát, át), vb. – 1. (Înv.) A cruţa. – 2. A absolvi, a scuti de pedeapsă. – 3. A scuza. – 4. A permite, a îngădui, a accepta. – 5. (Refl.) A se împăca, a face pace. – 6. (Refl., înv.) A-şi lua rămas-bun creştineşte. – 7. (Înv.) A abandona, a lăsa, a renunţa. – Mr., megl. l’ert, l’irtare. Lat. lῑbertāre „a cruţa” (Puşcariu 769; Candrea-Dens., 811; REW 5014; DAR; Densusianu, GS, II, 18; Rosetti, I, 167), păstrat numai în rom. – Der. iertăciune, s.f. (iertare; compoziţie poetică ce se recită atunci cînd tînăra căsătorită se desparte de părinţi; despărţire, rămas-bun, mai ales cînd este vorba de un muribund); iertător, adj. (indulgent, care iartă uşor); neiertat, adj. (care nu poate fi iertat; care nu este iertat); neiertător, adj. (care nu iartă).
(Dicţionarul etimologic român)
iertá vb. (sil. ier-), ind. prez. 1 sg. iert, 3 sg. şi pl. iártă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
iertáre s. f. (sil. ier-), g.-d. art. iertării; pl. iertări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
IERTÁ vb. 1. v. absolvi. 2. (BIS.) a dezlega. (Preotul îl ~ de păcate.) 3. (reg.) a îngădui, (înv.) a lăsa, a şterge, a trece. (A ~ păcatele, fărădelegile cuiva.) 4. v. scuza.
(Dicţionar de sinonime)
IERTÁ vb. v. elibera, libera, salva, scăpa, scoate.
(Dicţionar de sinonime)
IERTÁRE s., interj. 1. s. v. absolvire. 2. s. (BIS.) dezlegare, pocăinţă, (înv.) pocaianie. (~ de păcate.) 3. s. v. scuză. 4. s. indulgenţă, îndurare, îngăduinţă, milostivire, (livr.) clemenţă. (Cere cu umilinţă ~.) 5. interj. îndurare!, (înv.) aman!
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A ierta ≠ a osândi, a pedepsi
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
IERTÁRE, iertări, s.f. Acţiunea de a ierta şi rezultatul ei; iertăciune. ♦ Scuză. ♢ Expr. Să avem iertare! = a) să ne scuzaţi! b) cred că nu ai dreptate! – V. ierta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE IERTÁ mă iert intranz. pop. 1) A-şi lua rămas bun (unul cu altul). 2) A se despărţi pentru totdeauna de cineva care a murit sau care e pe moarte. /<lat. libertare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
IERT//ÁRE ~ări f. Exprimare a regretului (faţă de cineva) pentru o greşeală involuntară; scuză. A cere ~. ♢ Să am (avem) ~! a) să nu vă supăraţi; să mă scuzaţi!; b) nu sunt (suntem) de acord. /v. a (se) ierta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
iertá (iertát, át), vb. – 1. (Înv.) A cruţa. – 2. A absolvi, a scuti de pedeapsă. – 3. A scuza. – 4. A permite, a îngădui, a accepta. – 5. (Refl.) A se împăca, a face pace. – 6. (Refl., înv.) A-şi lua rămas-bun creştineşte. – 7. (Înv.) A abandona, a lăsa, a renunţa. – Mr., megl. l’ert, l’irtare. Lat. lῑbertāre „a cruţa” (Puşcariu 769; Candrea-Dens., 811; REW 5014; DAR; Densusianu, GS, II, 18; Rosetti, I, 167), păstrat numai în rom. – Der. iertăciune, s.f. (iertare; compoziţie poetică ce se recită atunci cînd tînăra căsătorită se desparte de părinţi; despărţire, rămas-bun, mai ales cînd este vorba de un muribund); iertător, adj. (indulgent, care iartă uşor); neiertat, adj. (care nu poate fi iertat; care nu este iertat); neiertător, adj. (care nu iartă).
(Dicţionarul etimologic român)
iertá vb. (sil. ier-), ind. prez. 1 sg. iert, 3 sg. şi pl. iártă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
iertáre s. f. (sil. ier-), g.-d. art. iertării; pl. iertări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
IERTÁ vb. 1. v. absolvi. 2. (BIS.) a dezlega. (Preotul îl ~ de păcate.) 3. (reg.) a îngădui, (înv.) a lăsa, a şterge, a trece. (A ~ păcatele, fărădelegile cuiva.) 4. v. scuza.
(Dicţionar de sinonime)
IERTÁ vb. v. elibera, libera, salva, scăpa, scoate.
(Dicţionar de sinonime)
IERTÁRE s., interj. 1. s. v. absolvire. 2. s. (BIS.) dezlegare, pocăinţă, (înv.) pocaianie. (~ de păcate.) 3. s. v. scuză. 4. s. indulgenţă, îndurare, îngăduinţă, milostivire, (livr.) clemenţă. (Cere cu umilinţă ~.) 5. interj. îndurare!, (înv.) aman!
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A ierta ≠ a osândi, a pedepsi
(Dicţionar de antonime)