ieruncă

IERÚNCĂ, ierunci, s.f. Pasăre cu penele brune-roşcate împestriţate cu pene albe, negre şi cenuşii, cu un cerc roşu în jurul ochilor şi cu un moţ pe cap, vânată pentru carne (Tetrastes bonasia); brădioară. – Cf. sl. j a r e n b ĩ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

IERÚN//CĂ ~ci f. Pasăre de talia unei ciori, cu moţ pe cap şi cu penaj roşiatic punctat, vânată pentru carnea ei gustoasă. / Cuv. sl.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ierúncă (ierúnci), s.f. – Urzică (Bonasia betulina). – Var. iruncă. Origine incertă. Pare a fi în legătură cu sl. jarębĭ, jarębĭca „potîrniche” (Cihac, II, 149; Scriban), însă der. directă este dificilă. Drăganu, Dacor., VI, 284, se gîndea la sb. jaruh „de primăvară” sau bg. jarka, jarica „puişor”.
(Dicţionarul etimologic român)

ierúncă s. f. (sil. ie-), g.-d. art. ierúncii; pl. ierúnci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
IERÚNCĂ s. (ORNIT.; Tetrastes bonasia) găinuşă, (reg.) alunar, brădioară, brădişoară, ieruşcă, găinuţă-roşie, gotcă-roşie, (Transilv.) pasăre-împărătească.
(Dicţionar de sinonime)