IEŞÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spaţiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ♢ Expr. A ieşi afară = a defeca (2). A-i ieşi (cuiva) înainte sau a ieşi în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ♢ Expr. A ieşi în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieşi (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a creşte. ♦ A se naşte din..., a-şi trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziţie, o situaţie, o stare; a se desprinde, a se elibera. ♢ Expr. A-şi ieşi din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din ţâţâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuşi (într-un anumit fel). A ieşit primul. ♢ Loc. vb. A ieşi biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ♢ Expr. A-i ieşi (cuiva ceva) după plac = a-i reuşi (ceva cuiva) aşa cum a dorit. Cum o ieşi, (numai) să iasă, exprimă indiferenţa sau resemnarea faţă de un rezultat (nefavorabil) aşteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieşit ofiţer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activităţi etc.; a obţine un câştig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
IEŞÍND, ieşinduri, s.n. Partea ieşită în afară (la o construcţie, la o piesă etc.); proeminenţă, ieşitură. – V. ieşi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A IEŞÍ ies intranz. 1) (în opoziţie cu a intra) A trece din interior în exterior; a pleca afară; a părăsi un spaţiu sau un mediu (închis). ~ din clădire. ~ din pădure. Ies la plimbare. ♢ ~ cuiva înainte a întâmpina pe cineva. 2) A ajunge undeva. ~ la marginea şoselei. ~ primul la finiş. ♢ ~ la liman v. LIMAN. 3) A-şi face apariţia; a se lăsa văzut; a deveni vizibil. Soarele ieşi de după nori. ♢ ~ la lumină (sau la iveală) a deveni cunoscut. ~ la suprafaţă a) a deveni vizibil; a apărea; b) a deveni cunoscut. ~ de sub tipar a fi editat; a apărea pe calea tiparului. A nu-i ~ din cap (ceva) a fi urmărit în permanenţă (de un gând, de o idee); a fi obsedat. A-i ~ vorbe rele (cuiva) a fi vorbit de rău. 4) A trece de anumite limite. Apa a ieşit din maluri. Aluatul a ieşit din formă. 5) A-şi face apariţia prin creştere. Grâul iese. Copilului i-au iesit dintii. 6) A se trage dintr-un neam oarecare; a fi de o anumită origine; a-şi avea obârşia; a proveni; a coborî; a deriva. ~ dintr-o familie de ţărani. ♢ ~ din comun a fi neobişnuit. 7) A înceta de a mai fi într-o stare, poziţie sau funcţie. ~ din directorie. ~ din criză. ♢ A-şi ~ din sărite (sau din fire, din răbdări, din ţâţâni) a-şi pierde calmul; a se enerva. ~ din joc a) a înceta să mai participe la un joc; b) a nu mai fi părtaş la o acţiune. ~ basma curată a scăpa cu bine dintr-o situaţie dificilă. A-şi ~ din minţi a) a-şi pierde calmul; b) a înnebuni. 8) A rezulta în urma unui efort; a da rezultatul scontat. Scenariul îi iese. ♢ A-i ~ cuiva ceva după plac a-i reuşi cuiva ceva. Cum va ieşi cum va fi. ~ din mâna cuiva a fi realizat de cineva. A-i ~ pe nas v. NAS. 9) (despre calcule, probleme etc.) A fi rezolvat corect; a da rezultatul cerut. 10) A-şi pierde culoarea iniţială (la spălat, la soare); a se decolora; a se şterge; a se spălăci. Rochia a ieşit în apă. /<lat. exire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ieşí (iés, ieşít), vb. – 1. A părăsi un loc plecînd afară. – 2. A pleca de acasă, a se duce. – 3. A părăsi o poziţie, o situaţie dificilă. – 4. A se elibera, a scăpa. – 5. A se distinge, a se evidenţia. – 6. A defeca. – 7. A apărea, a se ivi, a se manifesta. – 8. A se naşte, a răsări, a creşte. – 9. A proveni, a rezulta. – 10. A se publica, a se face cunoscut. – 11. A părăsi, a abandona, a pune capăt. – 12. A avea o izbucnire neaşteptată. – 13. A întrece măsura, a depăşi limitele. – 14. (Despre pete) A se şterge, a dispărea. – 15. A ajunge la un rezultat, a obţine, a cîştiga ceva. – 16. A se întîmpla, a avea loc, a se produce. – 17. A manifesta anumite calităţi. – 18. A juca la un joc de cărţi cînd vine rîndul cuiva. – 19. A interveni cu o declaraţie. – 20. La unele jocuri, a cîştiga. – Var. (înv.) eşi. Mr. es, işii, işită; megl. ies. Lat. exῑre (Diez, I, 164; Puşcariu 770; Candrea-Dens., 815; REW 3018; DAR), cf. it. escire (calabr. ssi, escere), prov., v. fr. eissir, cat., v. sp. exir. – Der. ieşire, s.f. (acţiunea de a ieşi şi rezultatul ei; încetare; părăsire; rezultat); ieşitură, s.f. (parte ieşită în afară, proeminenţă); ieşitoare, s.f. (înv., ieşire, poartă; privată).
(Dicţionarul etimologic român)
ieşí vb. (sil. ie-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iásă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ieşínd s. n. (sil. ie-), pl. ieşínduri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
IEŞI interj. afară!, marş!, pleacă!
(Dicţionar de sinonime)
IEŞÍ vb. 1. a merge, (înv. şi pop.) a purcede. (Să ~ puţin în grădină.) 2. a se elibera, a se libera, a scăpa. (A ~ din închisoare.) 3. a ajunge, a da. (Drumul ~ în sat.) 4. v. germina. 5. v. apărea. 6. a-i apărea, a-i da. (Copacului îi ~ frunzele.) 7. v. ţâşni. 8. a se naşte, a proveni. (Ce ~ din pisică şoareci mănâncă.) 9. v. defeca. 10. v. urina. 11. a ajunge, a deveni. (A ~ doctor.) 12. v. apărea. 13. v. decolora. 14. a se isprăvi, a se sfârşi, a se termina. (Cum o ~, să iasă.)
(Dicţionar de sinonime)
IEŞÍND s. v. ieşitură.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A ieşi ≠ a intra, a vârî
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
IEŞÍND, ieşinduri, s.n. Partea ieşită în afară (la o construcţie, la o piesă etc.); proeminenţă, ieşitură. – V. ieşi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ieşí (iés, ieşít), vb. – 1. A părăsi un loc plecînd afară. – 2. A pleca de acasă, a se duce. – 3. A părăsi o poziţie, o situaţie dificilă. – 4. A se elibera, a scăpa. – 5. A se distinge, a se evidenţia. – 6. A defeca. – 7. A apărea, a se ivi, a se manifesta. – 8. A se naşte, a răsări, a creşte. – 9. A proveni, a rezulta. – 10. A se publica, a se face cunoscut. – 11. A părăsi, a abandona, a pune capăt. – 12. A avea o izbucnire neaşteptată. – 13. A întrece măsura, a depăşi limitele. – 14. (Despre pete) A se şterge, a dispărea. – 15. A ajunge la un rezultat, a obţine, a cîştiga ceva. – 16. A se întîmpla, a avea loc, a se produce. – 17. A manifesta anumite calităţi. – 18. A juca la un joc de cărţi cînd vine rîndul cuiva. – 19. A interveni cu o declaraţie. – 20. La unele jocuri, a cîştiga. – Var. (înv.) eşi. Mr. es, işii, işită; megl. ies. Lat. exῑre (Diez, I, 164; Puşcariu 770; Candrea-Dens., 815; REW 3018; DAR), cf. it. escire (calabr. ssi, escere), prov., v. fr. eissir, cat., v. sp. exir. – Der. ieşire, s.f. (acţiunea de a ieşi şi rezultatul ei; încetare; părăsire; rezultat); ieşitură, s.f. (parte ieşită în afară, proeminenţă); ieşitoare, s.f. (înv., ieşire, poartă; privată).
(Dicţionarul etimologic român)
ieşí vb. (sil. ie-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iásă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ieşínd s. n. (sil. ie-), pl. ieşínduri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
IEŞI interj. afară!, marş!, pleacă!
(Dicţionar de sinonime)
IEŞÍ vb. 1. a merge, (înv. şi pop.) a purcede. (Să ~ puţin în grădină.) 2. a se elibera, a se libera, a scăpa. (A ~ din închisoare.) 3. a ajunge, a da. (Drumul ~ în sat.) 4. v. germina. 5. v. apărea. 6. a-i apărea, a-i da. (Copacului îi ~ frunzele.) 7. v. ţâşni. 8. a se naşte, a proveni. (Ce ~ din pisică şoareci mănâncă.) 9. v. defeca. 10. v. urina. 11. a ajunge, a deveni. (A ~ doctor.) 12. v. apărea. 13. v. decolora. 14. a se isprăvi, a se sfârşi, a se termina. (Cum o ~, să iasă.)
(Dicţionar de sinonime)
IEŞÍND s. v. ieşitură.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A ieşi ≠ a intra, a vârî
(Dicţionar de antonime)