iminență dex - definiţie, sinonime, conjugare
IMINÉNT, -Ă, iminenţi, -te, adj. Care este gata să se producă, să se întâmple (şi nu se poate amâna sau evita); inevitabil. – Din fr. imminent, lat. imminens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

IMINÉNŢĂ, iminenţe, s.f. Faptul de a fi iminent; starea unui lucru sau a unei situaţii iminente. – Din fr. imminence, lat. imminentia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

IMINÉN//T ~tă (~ţi, ~te) Care este pe punctul de a se produce şi nu mai poate fi amânat sau evitat. O criză ~tă. /<fr. imminent, lat. imminens, ~ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

IMINÉNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter iminent. 2) Situaţie iminentă. /<fr. imminence, lat. imminentia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

IMINÉNT, -Ă adj. Pe punctul de a se produce; apropiat; inevitabil. [< fr. imminent, it. imminente, lat. imminens].
(Dicţionar de neologisme)

IMINÉNŢĂ s.f. Faptul de a fi iminent; caracterul, starea a ceea ce este iminent. [Cf. fr. imminence, it. imminenza].
(Dicţionar de neologisme)

IMINÉNT, -Ă adj. pe punctul de a se produce; inevitabil. (< fr. imminent, lat. imminens)
(Marele dicţionar de neologisme)

IMINÉNŢĂ s. f. caracterul, starea a ceea ce este iminent. (< fr. imminence, lat. imminentia)
(Marele dicţionar de neologisme)

iminént adj. m., pl. iminénţi; f. sg. iminéntă, pl. iminénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

iminénţă s. f., g.-d. art. iminénţei; pl. iminénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
IMINÉNT adj. inevitabil, (livr.) ineluctabil. (Un fenomen ~.)
(Dicţionar de sinonime)

IMINÉNŢĂ s. inevitabilitate. (~ producerii unui fenomen.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: im imi imin imine iminen

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta nenta inenta