importun
IMPÓRTUN, -Ă, importuni, -e, s.m. şi f., adj. (Livr) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat importunus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
IMPORTÚN ~ă (~i, ~e) şi substantival Care plictiseşte sau jenează pe alţii prin prezenţa sa sau prin insistenţele sale. /<fr. importun, lat. importunus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
IMPORTÚN, -Ă adj., s.m. şi f. (Franţuzism) (Om) agasant, obositor (prin asiduităţile sale); plicticos, supărător. ♦ Nepotrivit. [< fr. importun, cf. lat. importunus – dificil de abordat].
(Dicţionar de neologisme)
IMPORTÚN, -Ă adj. agasant, obositor, plicticos, supărător. ♢ nepotrivit. (< fr. importun, lat. importunus)
(Marele dicţionar de neologisme)
importún adj. m., pl. importúni; f. sg. importúnă, pl. importúne
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
IMPORTÚN ~ă (~i, ~e) şi substantival Care plictiseşte sau jenează pe alţii prin prezenţa sa sau prin insistenţele sale. /<fr. importun, lat. importunus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
IMPORTÚN, -Ă adj. agasant, obositor, plicticos, supărător. ♢ nepotrivit. (< fr. importun, lat. importunus)
(Marele dicţionar de neologisme)
importún adj. m., pl. importúni; f. sg. importúnă, pl. importúne
(Dicţionar ortografic al limbii române)