impulsiune

IMPÚLSIE, impulsii, s.f. 1. Tendinţă, pornire spontană, involuntară, adesea cu caracter imperios, provocată de un factor psihologic, emoţional. 2. Mişcare imprimată unui corp de o forţă exterioară. 3. Impuls (3). [Var.: (rar) impulsiúne s.f.] – Din fr. impulsion, lat. impulsio, -onis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

IMPULSIÚNE s.f. v. impulsie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

IMPÚLSI//E ~i f. 1) Pornire spontană involuntară şi imperioasă de a săvârşi o acţiune. 2) fiz. Mişcare pe care o comunică o forţă unui corp. [G.-D. impulsiei; Sil. -si-e-; Var. impulsiune] /<fr. impulsion, lat. impulsio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

IMPÚLSIE s.f. 1. Tendinţă cauzată de un factor psihologic, emoţional; excitaţie. 2. Mişcare pe care o imprimă unui corp o forţă din afară. [Gen. -iei, var. impulsiune s.f. / cf. fr. impulsion].
(Dicţionar de neologisme)

IMPULSIÚNE s.f. v. impulsie.
(Dicţionar de neologisme)

IMPULSIÚNE s. f. elem. impulsie.
(Marele dicţionar de neologisme)

impúlsie/impulsiúne (med.) s. f. (sil. -si-e/-si-u-), art. impúlsia (sil. -si-a)/impulsiúnea, g.-d. art. impúlsiei/impulsiúnii; pl. impúlsii/impulsiúni, art. impúlsiile (sil. -si-i-)/impulsiúnile
(Dicţionar ortografic al limbii române)