IMPÚNE, impún, vb. III. 1. Tranz. A face ca o idee, o măsură, o directivă etc. să fie acceptate şi urmate; a face necesară îndeplinirea unei acţiuni; a constrânge pe cineva să accepte, să facă ceva; a obliga. 2. Intranz. A insufla cuiva respect, stimă. ♦ Tranz. A face ca cineva să devină respectat, stimat sau temut. ♦ Refl. A căpăta prestigiu, a se afirma; a învinge, a birui. 3. Tranz. A supune pe cineva unui impozit. – Din lat. imponere (refăcut după pune; cu sensuri după fr. imposer).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
IMPÚS, -Ă, impuşi, -se, adj. Care trebuie urmat întocmai; care trebuie făcut, îndeplinit; obligatoriu. – V. impune.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A IMPÚNE impún 1. tranz. 1) (idei, măsuri, sarcini, obligaţii etc.) A prezenta (în mod autoritar) spre acceptare obligatorie şi necondiţionată. 2) (persoane) A pune cu forţa (să facă ceva); a sili; a obliga; a constrânge; a forţa. 3) (persoane) A supune unei obligaţii de plată. 4) (persoane) A face să se impună. 2. intranz. A inspira stimă datorită calităţilor inerente. /<fr. imposer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE IMPÚNE mă impún intranz. 1) (despre persoane) A se manifesta în mod deosebit; a se remarca; a se distinge; a străluci; a bria; a se evidenţia; a excela; a se afirma. 2) (despre sarcini, obligaţii etc.) A aparţine în mod firesc; a incumba; a reveni; a se cuveni; a se cădea. /<fr. imposer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
impúne (impún, impús), vb. – A constrînge, a obliga. Lat. imponere (sec. XIX), pe baza lui pune. – Der. impunător, adj. (impozant), cu suf. – tor; impozant, adj., din fr. imposant; impoza, vb. (înv., a impune), din fr. imposer; impozabil, adj., din fr. imposable; impozit, s.n., din lat. impositum (sec. XIX), cu fonetismul cuvintelor care provin de aici.
(Dicţionarul etimologic român)
IMPÚNE vb. III. 1. tr. A face pe cineva să accepte ceva (o sarcină, o obligaţie etc.). ♦ A sili pe cineva la ceva. 2. intr. A inspira respect, stimă. ♦ refl. A se afirma. 3. tr. A constrânge (pe cineva) să accepte ceva. 4. tr. A supune unui impozit. [P.i. impún, perf.s. -pusei, part. -pus, conj. -pună. / cf. fr. imposer, lat. imponere, după pune].
(Dicţionar de neologisme)
IMPÚNE vb. I. tr. 1. a face pe cineva să accepte ceva. ♢ a constrânge (pe cineva) la ceva. 2. a supune unui impozit. II. intr. a inspira respect, teamă. III. refl. a căpăta prestigiu, a se afirma. (< lat. imponere, după fr. imposer)
(Marele dicţionar de neologisme)
impúne vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. impún; conj. prez. 3 sg. şi pl. impúnă; ger. impunând
(Dicţionar ortografic al limbii române)
impús adj. m., pl. impúşi; f. sg. impúsă, pl. impúse
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
IMPÚNE vb. 1. (înv. şi reg.) a supune. (Îl ~ la un impozit de ...) 2. v. impulsiona. 3. v. trebui. 4. v. necesita. 5. v. afirma. 6. a dicta. (El a ~ condiţiile.)
(Dicţionar de sinonime)
IMPÚS adj. v. silnic.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
IMPÚS, -Ă, impuşi, -se, adj. Care trebuie urmat întocmai; care trebuie făcut, îndeplinit; obligatoriu. – V. impune.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE IMPÚNE mă impún intranz. 1) (despre persoane) A se manifesta în mod deosebit; a se remarca; a se distinge; a străluci; a bria; a se evidenţia; a excela; a se afirma. 2) (despre sarcini, obligaţii etc.) A aparţine în mod firesc; a incumba; a reveni; a se cuveni; a se cădea. /<fr. imposer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
impúne (impún, impús), vb. – A constrînge, a obliga. Lat. imponere (sec. XIX), pe baza lui pune. – Der. impunător, adj. (impozant), cu suf. – tor; impozant, adj., din fr. imposant; impoza, vb. (înv., a impune), din fr. imposer; impozabil, adj., din fr. imposable; impozit, s.n., din lat. impositum (sec. XIX), cu fonetismul cuvintelor care provin de aici.
(Dicţionarul etimologic român)
IMPÚNE vb. III. 1. tr. A face pe cineva să accepte ceva (o sarcină, o obligaţie etc.). ♦ A sili pe cineva la ceva. 2. intr. A inspira respect, stimă. ♦ refl. A se afirma. 3. tr. A constrânge (pe cineva) să accepte ceva. 4. tr. A supune unui impozit. [P.i. impún, perf.s. -pusei, part. -pus, conj. -pună. / cf. fr. imposer, lat. imponere, după pune].
(Dicţionar de neologisme)
IMPÚNE vb. I. tr. 1. a face pe cineva să accepte ceva. ♢ a constrânge (pe cineva) la ceva. 2. a supune unui impozit. II. intr. a inspira respect, teamă. III. refl. a căpăta prestigiu, a se afirma. (< lat. imponere, după fr. imposer)
(Marele dicţionar de neologisme)
impúne vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. impún; conj. prez. 3 sg. şi pl. impúnă; ger. impunând
(Dicţionar ortografic al limbii române)
impús adj. m., pl. impúşi; f. sg. impúsă, pl. impúse
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
IMPÚNE vb. 1. (înv. şi reg.) a supune. (Îl ~ la un impozit de ...) 2. v. impulsiona. 3. v. trebui. 4. v. necesita. 5. v. afirma. 6. a dicta. (El a ~ condiţiile.)
(Dicţionar de sinonime)
IMPÚS adj. v. silnic.
(Dicţionar de sinonime)