imputa dex - definiţie, sinonime, conjugare
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. şi refl. impers. 1. A (i se) reproşa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituţii, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎMPUŢÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacţie. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spaţiu cu miros greu (de corp intrat în putrefacţie). [Prez. ind. şi: împuţésc] – În + puţi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A IMPUTÁ impút tranz. 1) (acţiuni sau fapte reprobabile) A atribui ca învinuire; a reproşa. 2) (persoane) A obligaplătească o imputaţie. /<fr. imputer, lat. imputare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A ÎMPUŢÍ împút tranz. (spaţii, încăperi etc.) A face să se împută. /în + a puţi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎMPUŢÍ pers. 3 se împúte intranz. (despre substanţe organice, organisme moarte etc.) A căpăta miros greu în procesul descompunerii. /în + a puţi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

imputá (imputát, imputát), vb. – 1. A face pe cineva răspunzător de o pagubă. – 2. A reproşa. – 3. A insulta, a ocărî. Lat. imputāre (Puşcariu 796; Candrea-Dens. 828; REW 4324; DAR; Rosetti, I, 173). Este cuvînt înv., care abia dacă supravieţuieşte în cîteva regiuni, fiind înlocuit de dubletul neol. imputa, din fr. imputer. – Der. împutăciune, s.f. (înv., ceartă, dispută); împutător, adj. (înv., injurios).
(Dicţionarul etimologic român)

IMPUTÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) atribui cuiva purtări, fapte urâte, nepotrivite. 2. tr. A obliga pe cineva să plătească o sumă de bani ca despăgubire pentru o pagubă adusă unei instituţii în cadrul unei funcţii deţinute de acea persoană. [P.i. impút, 3,6 -tă, var. împuta vb. I. / < fr. imputer, cf. lat. imputare].
(Dicţionar de neologisme)

ÎMPUTÁ vb. I. v. imputa.
(Dicţionar de neologisme)

IMPUTÁ vb. I. tr., refl. a(-şi) reproşa purtări, fapte reprobabile. II. tr. a obliga pe cineva să plătească o sumă de bani pentru compensarea unui prejudiciu, a unei lipse în gestiune etc. (< fr. imputer, lat. imputare)
(Marele dicţionar de neologisme)

imputá vb., ind. prez. 1 sg. impút, 3 sg. şi pl. impútă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

împuţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. împútă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
IMPUTÁ vb. v. reproşa.
(Dicţionar de sinonime)

ÎMPUŢÍ vb. 1. v. altera. 2. v. cloci.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: im imp impu imput

Cuvinte se termină cu literele: ta uta puta mputa