imputire

ÎMPUŢÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacţie. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spaţiu cu miros greu (de corp intrat în putrefacţie). [Prez. ind. şi: împuţésc] – În + puţi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎMPUŢÍ împút tranz. (spaţii, încăperi etc.) A face să se împută. /în + a puţi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎMPUŢÍ pers. 3 se împúte intranz. (despre substanţe organice, organisme moarte etc.) A căpăta miros greu în procesul descompunerii. /în + a puţi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

împuţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. împútă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎMPUŢÍ vb. 1. v. altera. 2. v. cloci.
(Dicţionar de sinonime)

ÎMPUŢÍRE s. v. alterare.
(Dicţionar de sinonime)