incantație

INCANTÁŢIE, incantaţii, s.f. (Livr.) Formulă magică, cântată sau recitată (pentru a obţine un efect supranatural). ♦ Fig. (Stare de) încântare; farmec, delectare. – Din fr. incantation.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INCANTÁŢI//E ~i f. Stare de încântare. [G.-D. incantaţiei] /<fr. incantation, lat. incantatio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

INCANTÁŢIE s.f. Cuvânt magic; ceremonie prin care vracii pretind că fac farmece şi vrăji; (fig.) stare de extaz; încântare. [Gen. -iei, var. incantaţiune s.f. / cf. fr. incantation, lat. incantatio].
(Dicţionar de neologisme)

INCANTÁŢIE s. f. 1. formulă magică recitată sau cântată, de vraci, la farmece şi vrăji. 2. stare de extaz, încântare; farmec, vrajă. (< fr. incantation, lat. incntatio)
(Marele dicţionar de neologisme)

incantáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. incantáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. incantáţiei; pl. incantáţii, art. incantáţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)