incluziune

INCLUZIÚNE, incluziuni, s.f. 1. Particulă de metal străin conţinută în masa unui corp solid. ♦ Defect de fabricaţie al unei piese, datorat prezenţei unor incluziuni (1) sau unor particule metalice izolate în masa ei. 2. (Mat.) Proprietate care constă în faptul că orice element al unei mulţimi date aparţine şi altei mulţimi. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. inclusion, lat. inclusio, -onis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INCLUZIÚN//E ~i f. 1) Impuritate din masa unui corp solid. 2) mat. Raportul a două ansambluri de elemente dintre care unul se include integral în celălalt. [Sil. in-clu-zi-u-] /<lat. inclusio, ~onis, fr. inclusion
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

INCLUZIÚNE s.f. Includere. 1. Particulă de material străin conţinută în masa unui corp solid, într-un ţesut. 2. (Log.) Cuprinderea noţiunilor cu sferă mică, dar cu conţinut bogat, în noţiuni cu sferă mare şi conţinut sărac. 3. (Mat.) Relaţie între două mulţimi care au proprietatea că orice element al uneia este un element al celeilalte. [Var. incluzie s.f. / < fr. inclusion, cf. lat. inclusio].
(Dicţionar de neologisme)

INCLUZIÚNE s. f. 1. particulă de material străin conţinută în masa unui corp solid, într-un ţesut. 2. (log.) cuprinderea noţiunilor cu sfera mică, dar cu conţinut bogat, în noţiuni cu sferă mare şi conţinut sărac. 3. (mat.) relaţie între două mulţimi care au proprietatea că orice element al uneia este un element al celeilalte. (< fr. inclusion, lat. inclusio)
(Marele dicţionar de neologisme)

incluziúne s. f. (sil. -zi-u-), g.-d. art. incluziúnii; pl. incluziúni
(Dicţionar ortografic al limbii române)