incompetență

INCOMPETÉNT, -Ă, incompetenţi, -te, adj. Care nu este competent; care nu are dreptul sau căderea de a face ceva; necompetent. ♦ (Despre un organ de stat) Care nu are puterea legală de a judeca, cerceta sau rezolva o anumită problemă. – Din fr. incompétent.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INCOMPETÉNŢĂ, incompetenţe, s.f. Lipsă de competenţă. [Var.: incompetínţă s.f.] – Din fr. incompétence.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INCOMPETÉN//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care nu este competent; fără competenţă; neştiutor. 2) jur. (despre organe de stat) Care nu are competenţa juridică de a rezolva anumite probleme. /<fr. incompétent
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

INCOMPETÉNŢĂ f. Stare de incompetent; lipsă de cunoştinţe sau de practică într-un anumit domeniu; ignoranţă; neştiinţă. [G.-D. incompetenţei] /<fr. incompétence
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

INCOMPETÉNT, -Ă adj. Care nu este competent. ♦ Lipsit de puterea legală de a judeca sau de a cerceta ceva. [Cf. fr. incompétent, it. incompetente].
(Dicţionar de neologisme)

INCOMPETÉNŢĂ s.f. Lipsă de competenţă. ♦ (Jur.) Lipsa puterii legale de a îndeplini o anumită atribuţie. [Var. incompetinţă s.f. / cf. fr. incompétence, it. incompetenza].
(Dicţionar de neologisme)

INCOMPETÉNT, -Ă adj. care nu este competent. ♢ (jur.) lipsit de competenţa de a judeca, a rezolva o problemă. (< fr. incompétent)
(Marele dicţionar de neologisme)

INCOMPETÉNŢĂ s. f. lipsă de competenţă. (< fr. incompétence)
(Marele dicţionar de neologisme)

incompetént adj. m. competent
(Dicţionar ortografic al limbii române)

incompeténţă s. f. competenţă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
INCOMPETÉNT adj., s. v. incapabil.
(Dicţionar de sinonime)

INCOMPETÉNŢĂ s. v. incapacitate.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
Incompetent ≠ competent
(Dicţionar de antonime)

Incompetenţă ≠ competenţă
(Dicţionar de antonime)