incriminare dex - definiţie, sinonime, conjugare
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A acuza o persoană de săvârşirea unei crime; p. gener. a învinovăţi, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INCRIMINÁRE, incriminări, s.f. Acţiunea de a incrimina şi rezultatul ei; p. gener. învinuire. învinovăţire, acuzaţie, incriminaţie. [Var.: încrimináre s.f.] – V. incrimina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNCRIMINÁ vb. I. v. incrimina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNCRIMINÁRE s.f. v. incriminare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A INCRIMIN//Á ~éz tranz. (persoane) A acuza de săvârşirea unei crime. [Sil. in-cri-] /<fr. incriminer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

INCRIMINÁ vb. I. tr. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva. [P.i. -nez şi -min. / < fr. incriminer, it. incriminare].
(Dicţionar de neologisme)

INCRIMINÁRE s.f. Acţiunea de a incrimina şi rezultatul ei; învinuire, acuzaţie; incriminaţie. [< incrimina].
(Dicţionar de neologisme)

INCRIMINÁ vb. tr. a imputa cuiva acte criminale, abuzuri etc.; a învinui. (< fr. incriminer, lat. incriminare)
(Marele dicţionar de neologisme)

incriminá vb., ind. prez. 1 sg. incriminéz, 3 sg. şi pl. incrimineáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

incrimináre s. f., g.-d. art. incriminării; pl. incriminări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
INCRIMINÁ vb. v. acuza, inculpa, învinovăţi, învinui.
(Dicţionar de sinonime)

INCRIMINÁRE s. v. acuzare, acuzaţie, incul-pare, învinovăţire, învinuire.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A incrimina ≠ a dezvinovăţi
(Dicţionar de antonime)

A se incrimina ≠ a se justifica
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: in inc incr incri incrim

Cuvinte se termină cu literele: re are nare inare minare