indecență dex - definiţie, sinonime, conjugare
INDECÉNT, -Ă, indecenţi, -te, adj. Care calcă sau contrazice legile decenţei; lipsit de pudoare; necuviincios, neruşinat, impudic, licenţios. – Din fr. indécent, lat. indecens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INDECÉNŢĂ, indecenţe, s.f. Lipsă de decenţă, de bună-cuviinţă; vorbă, faptă, purtare necuviincioasă; necuviinţă, neruşinare. – Din fr. indécence, lat. indecentia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INDECÉN//T ~tă (~ţi, ~te) Care nu este decent; lipsit de decenţă; impudic; neruşinat. /<fr. indécent
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

INDECÉNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter indecent; lipsă de decenţă; impudicitate; neruşinare. 2) Comportament indecent. /<fr. indécence, lat. indecentia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

INDECÉNT, -Ă adj. Lipsit de decenţă; necuviincios, neruşinat. [Cf. fr. indécent, it. indecente, lat. indecens].
(Dicţionar de neologisme)

INDECÉNŢĂ s.f. Lipsă de decenţă; purtare necuviincioasă; necuviinţă, neruşinare. [Cf. fr. indécence, it. indecenza, lat. indecentia].
(Dicţionar de neologisme)

INDECÉNT, -Ă adj. lipsit de decenţă; necuviincios, neruşinat, impudic. (< fr. indécent, lat. indecens)
(Marele dicţionar de neologisme)

INDECÉNŢĂ s. f. lipsă de decenţă; exprimare, purtare necuviincioasă; necuviinţă, neruşinare. (< fr. indécence, lat. indecentia)
(Marele dicţionar de neologisme)

indecént adj. m., pl. indecénţi f. sg. indecéntă, pl. indecénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

indecénţă s. f., g.-d. art. indecénţei; pl. indecénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÍNDECÉNT adj. v. obscen.
(Dicţionar de sinonime)

INDECÉNŢĂ s. v. obscenitate.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Indecent ≠ cuviincios, decent, politicos
(Dicţionar de antonime)

Indecenţădecenţă
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: in ind inde indec indece

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta centa ecenta