indic dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÍNDIC, -Ă, indici, -ce, adj. (Rar) Indian2 (2). – Din lat. indicus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BELŞÍŢĂ, belşiţe, s.f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze mari, verzui sau purpurii, şi cu flori mari roşii, galbene sau pestriţe (Canna indica). -Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BROÁSCĂ, broaşte, s.f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă şi ochii bulbucaţi. ♢ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucaţi. ♢ Compus: broască-ţestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca şi hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu frunze lucioase, cufundate în apă, şi cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene şi cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o uşă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TĂRTĂCÚŢĂ, tărtăcuţe, s.f. 1. Plantă târâtoare sau agăţătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguieţe, roşii şi cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeţ) Cap. ♦ Fiinţă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uţă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BELŞÍŢ//Ă ~e f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze mari, verzi sau purpurii, şi cu flori mari, roşii sau galbene, dispuse sub formă de spic în vârful plantei. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BROÁ//SCĂ2 ~şte f. Încuietoare montată la o uşă, la un sertar etc., care se încuie şi se descuie cu ajutorul unei chei. [G.-D. broaştei; Sil. broas-că] /<lat. brosca
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BROÁ//SCĂ1 ~şte f. 1) Animal amfibiu, fără coadă, cu gura largă şi ochii bulbucaţi, cu picioarele din urmă mai lungi, adaptate pentru sărit. ♢ ~ râioasă broască nocturnă cu pielea acoperită cu negi, din care, la primejdie, se elimină un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-ţestoasă reptilă (terestră şi acvatică), având corpul acoperit cu o carapace osoasă, sub care îşi poate trage capul şi picioarele în caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucaţi. (A fi) plin de noroc ca ~sca de păr se spune despre cineva, căruia nu-i merge în viaţă. Când a face ~ păr nicicând; niciodată. 2) pop. Umflătură sub pielea gâtului; scrofulă. [G.-D. broaştei; Sil. broas-că] /<lat. brosca
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BROÁ//SCĂ3 ~şte f. Plantă decorativă exotică, cu frunze groase şi cu flori mari, galbene. [G.-D. broaştei; Sil. broas-că] /<lat. brosca
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A INDICÁ indíc tranz. 1) (fiinţe, lucruri, situaţii etc.) A semnala verbal sau printr-un gest, semn etc.; a arăta. 2) (tratamente sau medicamente) A recomanda (printr-o reţetă) în scopul însănătoşirii; a prescrie. /<fr. indiquer, lat. indicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TĂRTĂCÚŢ//Ă ~e f. Cap de om (prost). /tătarcă + suf. ~uţă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

broáscă (-şte), s.f. – 1. Animal amfibiu batracian. – 2. Nopal (Opuntia ficus indica). – 3. Broscuţă (sublinguală). – 4. Încuietoare la uşă; gaura cheii. – 5. Rindea lungă. – 6. Clin. – 7. Piese, organe sau părţi ale unor ansambluri determinate, care servesc la susţinerea altor piese, cum sînt suportul axei roţii hidraulice; capitelul coloanelor, în construcţiile specifice. – Mr. broască, megl. broască „broască ţestoasă”. Lat. *brosca (Puşcariu 221; REW 1329; Candrea-Dens., 183; DAR); cf. alb. breskë, it. rospo (mil. arezz. brosco), ladin. rusk. Cuvîntul a fost considerat la început autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Cihac, II, 714), sau der. din gr. βρόθαϰος (Creţu 309). Pentru evoluţia semantică de la „broască” la „încuietoare”, cf. Rohlfs, Quellen, 52 şi Iordan, BF, VI, 169; imaginea broscuţei este proprie şi sp., ca şi fr. grenouillette, it. ranella. Din rom. a trecut în ngr. μπράσϰα (Meyer, Neugr. Studien., 77; Murnu 36), săs. bruaskë. Der. broscan, s.m. (broască); broscănesc, adj. (de broaşte); broscar, s.m. (poreclă dată persoanelor care mănîncă broaşte); broscărie, s.f. (apă cu multe broaşte); broscărime, s.f. (cantitate de broaşte); broscaş, s.m. (tîmplar, dulgher); broschiţă, s.f. (broderie cu fire în culori); broscoaică, s.f. (broască); broscoi, s.m. (broască; copil mic mucos; Arg., pistol); broscos, adj. (care are broaşte din belşug); broştesc, adj. (de broaşte); broşteşte, adv. (ca broaştele); broştet, s.n. (cantitate de broaşte).
(Dicţionarul etimologic român)

INDICÁ vb. I. tr. 1. A arăta, a desemna; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (un tratament). [P.i. indíc. / cf. fr. indiquer, lat., it. indicare].
(Dicţionar de neologisme)

ÍNDIC, -Ă adj. indian. (< lat. indicus)
(Marele dicţionar de neologisme)

INDICÁ vb. tr. 1. a arăta, a desemna; a face cunoscut, a semnala. 2. a recomanda, a prescrie (un tratament). (< fr. indiquer, lat. indicare)
(Marele dicţionar de neologisme)

índic adj. m., pl. índici; f. sg. índică, pl. índice
(Dicţionar ortografic al limbii române)

belşíţă s. f., g.-d. art. belşíţei; pl. belşíţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

broáscă s. f., g.-d. art. broáştei; pl. broáşte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

indicá vb., ind. prez. 1 sg. indíc, 3 sg. şi pl. indícă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tărtăcúţă s. f., g.-d. art. tărtăcúţei; pl. tărtăcúţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÍNDIC adj. v. indian.
(Dicţionar de sinonime)

BELŞÍŢĂ s. (BOT.; Canna indica) cană.
(Dicţionar de sinonime)

BROÁSCĂ s. 1. (ZOOL.; Rana esculenta) (Ban.) mioarcă. 2. broască de iarbă (Hyla arborea) v. brotăcel. 3. (BOT.; Opuntia ficus indica) (reg.) limba-soacrei, palmă-cu-spini. 4. (BOT.) broasca-apei (Potamogeton lucens) = (Munt.) paşă. 5. (TEHN.) (prin Ban.) bravă, (prin Transilv.) zar. (~ la uşă.) 6. (TEHN.) (reg.) piuliţă, tigaie. (~ la crângul morii.) 7. (TEHN.) brotac, căpătâi. (~ la roata morii.) 8. (TEHN.) (reg.) tigaie. (~ la cepul grindeiului morii.) 9. (TEHN.) tigaie. (~ la scrânciob.) 10. (TEHN.) cap, căpăţână. (~ la masa dogarului.) 11. (TEHN.) drug. (~ la masa dulgherului.) 12. (TEHN.) şurubelniţă, (reg.) gâscă. (~ la teasc.)
(Dicţionar de sinonime)

BROÁSCĂ s. v. cap, căpăţână, cioc, sovârf.
(Dicţionar de sinonime)

INDICÁ vb. 1. v. arăta. 2. v. trasa. 3. a arăta, a preciza, a spune, (înv. şi reg.) a semna, (înv.) a permite, (grecism înv.) a prohdeorisi. (După cum am ~.) 4. a preciza, a pune. (~ te rog şi data.) 5. a arăta, a menţiona, a preciza, a semnala, a specifica, (înv.) a specializa. (Vom ~ următoarele recomandări ...) 6. v. prescrie. 7. v. aminti. 8. a arăta, a desemna, a semnala. (Tabel care ~ învingătorii în concurs.) 9. v. marca. 10. v. înregistra. 11. v. denota. 12. v. demonstra.
(Dicţionar de sinonime)

TĂRTĂCÚŢĂ s. (BOT.) 1. (Coccinia indica) (reg.) curcubetă, curcubeţea, tărtănică, tătarcă. 2. v. tâlv.
(Dicţionar de sinonime)

TĂRTĂCÚŢĂ s. v. cap.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: in ind indi

Cuvinte se termină cu literele: ic dic ndic