indicator
[Sinonime]
INDICATÓR, -OÁRE, indicatori, -oare, adj., s.n., s.m. I. Adj. Care indică, care face cunoscut. II.1. S.n. Aparat, instrument, dispozitiv care serveşte la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informaţii etc. ♢ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord; ochi magic. 2. S.n. Semnal, simbol etc. care serveşte la indicarea direcţiei, distanţei sau etapelor unui drum. 3. S.m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziţiei, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S.n. Text tipărit care serveşte ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de preţuri. 5. S.m. Substanţă cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanţe ori sfârşitul unei reacţii chimice. – Din fr. indicateur.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INDICAT//ÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care indică; care furnizează o indicaţie. /<fr. indicateur
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INDICAT//ÓR2 ~oáre n. 1) Semn (săgeată, tăbliţă etc.) care indică direcţia sau distanţa. ~ rutier. ~ kilometric. 2) Ac la instrumentele de măsurat care indică valorile unei mărimi variabile; indice; arătător. 3) Lucrare tipărită care furnizează informaţii privitoare la un anumit domeniu. ~ bibliografic. ~ de preţuri. /<fr. indicateur
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INDICATÓR3 ~i m. 1) chim. Substanţă care, prin schimbarea culorii, semnalează caracterul acid sau bazic al altei substanţe ori sfârşitul unei reacţii chimice. 2) Expresie numerică ce caracterizează din punct de vedere cantitativ un fenomen social-economic. /<fr. indicateur
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INDICATÓR, -OÁRE adj. Care indică, care face cunoscut. // s.n. 1. Aparat care arată valoarea unei mărimi măsurate. 2. Semn de indicare a direcţiei, a distanţei pe un drum etc. 3. Lucrare folosită ca îndrumător. // s.m. Substanţă care, printr-o modificare a culorii sale, indică caracterul acid sau bazic al altei substanţe. // s.f. (Mat.) Curbă auxiliară care ajută la studiul curbelor şi al suprafeţelor. [Cf. fr. indicateur].
(Dicţionar de neologisme)
INDICATÓR, -OÁRE I. adj. care indică, face cunoscut. II. s. n. 1. aparat, instrument, element care arată valoarea unei mărimi măsurate. 2. panou de semnalizare a direcţiei, a distanţei pe un drum etc. 3. lucrare ca îndrumător. III. s. m. 1. expresie numerică ce caracterizează cantitativ un fenomen sau proces, ori îi defineşte evoluţia. 2. substanţă care, printr-o modificare a culorii sale, indică caracterul acid sau bazic al altei substanţe. 3. plantă care, prin prezenţa sau absenţa sa într-un ecosistem, indică caracterul sau intensitatea acestuia. IV. s. f. (mat.) curbă auxiliară care ajută la studiul curbelor şi al suprafeţelor. (< fr. indicateur)
(Marele dicţionar de neologisme)
indicatór adj. m., pl. indicatóri; f. sg. şi pl. indicatoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
indicatór (expresie numerică, substanţă) s. m., pl. indicatóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
indicatór (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
INDICATÓR adj., s. 1. adj. îndrumător, (rar) indicativ. (Un semnal ~.) 2. s. arătător. (~ la un manometru.) 3. s. coordonator, jalon, reper, semn. (Ca ~ se află un stâlp de piatră.) 4. s. indicator de acord v. ochi magic; indicator de sintonie v. ochi magic. 5. s. indicator radioactiv v. trasor. 6. s. semnal. (~ de circulaţie.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INDICAT//ÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care indică; care furnizează o indicaţie. /<fr. indicateur
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INDICATÓR3 ~i m. 1) chim. Substanţă care, prin schimbarea culorii, semnalează caracterul acid sau bazic al altei substanţe ori sfârşitul unei reacţii chimice. 2) Expresie numerică ce caracterizează din punct de vedere cantitativ un fenomen social-economic. /<fr. indicateur
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INDICATÓR, -OÁRE adj. Care indică, care face cunoscut. // s.n. 1. Aparat care arată valoarea unei mărimi măsurate. 2. Semn de indicare a direcţiei, a distanţei pe un drum etc. 3. Lucrare folosită ca îndrumător. // s.m. Substanţă care, printr-o modificare a culorii sale, indică caracterul acid sau bazic al altei substanţe. // s.f. (Mat.) Curbă auxiliară care ajută la studiul curbelor şi al suprafeţelor. [Cf. fr. indicateur].
(Dicţionar de neologisme)
INDICATÓR, -OÁRE I. adj. care indică, face cunoscut. II. s. n. 1. aparat, instrument, element care arată valoarea unei mărimi măsurate. 2. panou de semnalizare a direcţiei, a distanţei pe un drum etc. 3. lucrare ca îndrumător. III. s. m. 1. expresie numerică ce caracterizează cantitativ un fenomen sau proces, ori îi defineşte evoluţia. 2. substanţă care, printr-o modificare a culorii sale, indică caracterul acid sau bazic al altei substanţe. 3. plantă care, prin prezenţa sau absenţa sa într-un ecosistem, indică caracterul sau intensitatea acestuia. IV. s. f. (mat.) curbă auxiliară care ajută la studiul curbelor şi al suprafeţelor. (< fr. indicateur)
(Marele dicţionar de neologisme)
indicatór adj. m., pl. indicatóri; f. sg. şi pl. indicatoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
indicatór (expresie numerică, substanţă) s. m., pl. indicatóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
indicatór (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
INDICATÓR adj., s. 1. adj. îndrumător, (rar) indicativ. (Un semnal ~.) 2. s. arătător. (~ la un manometru.) 3. s. coordonator, jalon, reper, semn. (Ca ~ se află un stâlp de piatră.) 4. s. indicator de acord v. ochi magic; indicator de sintonie v. ochi magic. 5. s. indicator radioactiv v. trasor. 6. s. semnal. (~ de circulaţie.)
(Dicţionar de sinonime)