inducție dex - definiţie, sinonime, conjugare

inducție

[Sinonime]
INDÚCŢIE, inducţii, s.f. 1. Formă fundamentală de raţionament, care realizează trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influenţare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acţiune mecanică nemijlocită. ♢ Inducţie magnetică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului magnetic, determină macroscopic starea magnetică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducţie electrică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului electric, determină macroscopic starea electrică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducţie electromagnetică = fenomen de apariţie a unei tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil. Inducţie electrostatică = separare a sarcinilor electrice şi redistribuirea lor pe suprafaţa unui conductor, datorită acţiunii unui câmp electric; electrizare prin influenţă1 (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de excitaţie sau de inhibiţie aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariţia stării opuse într-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

INDÚCŢI//E ~i f. 1) (în opoziţie cu deducţie) Operaţie mintală constând în trecerea de la fapte la generalizări, de la particular la general. 2) Concluzie obţinută printr-un astfel de raţionament. 3) : ~electromagnetică producere a unui câmp electric cu forţă electromotoare, prin variaţia câmpului magnetic. [G.-D. inducţiei] /<lat. inductio, ~onis, fr. induction
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

INDÚCŢIE s.f. 1. (Log.) Formă de raţionament prin care se realizează trecerea de la particular la general. ♦ Procedeu de demonstrare a propoziţiilor generale în matematică şi în alte ştiinţe deductive. ♦ Concluzie obţinută prin inducţie (1). 2. Mecanism nervos prin care o stare de excitaţie sau de inhibiţie dintr-un centru nervos favorizează sau determină apariţia stării opuse într-un alt centru nervos. 3. Producere sau influenţare a unui fenomen ori proces sub acţiunea unor stimuli, factori, enzime etc. ♦ (Electr.) Producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. [Gen. -iei, var. inducţiune s.f. / cf. lat. inductio, fr. induction, rus. indukţiia].
(Dicţionar de neologisme)

INDÚCŢIE s. f. 1. raţionament prin care se realizează trecerea de la particular la general. ♢ metodă de demonstrare a propoziţiilor generale în matematică şi în alte ştiinţe deductive. 2. concluzie prin inducţie (1). 3. influenţă exercitată de un ţesut oarecare asupra ţesuturilor vecine. ♢ mecanism nervos prin care o stare de excitaţie sau de inhibiţie dintr-un centru nervos favorizează, sau determină apariţia stării opuse într-un alt centru nervos. 4. producere sau influenţare a unui fenomen ori proces de către stimuli, factori, enzime etc. ♢ producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. (< fr. induction, lat. inductio)
(Marele dicţionar de neologisme)

indúcţie s. f. (sil. -ţi-e), art. indúcţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. indúcţiei; pl. indúcţii, art. indúcţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
INDUCŢIE ELECTROSTÁTICĂ s. v. electrizare prin influenţă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: in ind indu induc induct

Cuvinte se termină cu literele: ie tie ctie uctie ductie