inhiba
[Conjugare]
INHIBÁ, inhíb, vb. I. 1. Tranz. A frâna, a împiedica, a încetini un proces fiziologic, o reacţie chimică etc. 2. Refl. A se abţine, a se reţine, a se stăpâni. – Din fr. inhiber, lat. inhibere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A INHIBÁ pers. 3 inhíbă tranz. (procese fiziologice, reacţii chimice) A împiedica să se manifeste; a frâna. /<fr. inhiber, lat. inhibere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE INHIBÁ mă inhíb intranz. A-şi înfrâna pornirile; a se stăpâni; a se reţine; a se controla. /<fr. inhiber, lat. inhibere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INHIBÁ vb. I. 1. tr. A împiedica, a interzice, a încetini un proces fiziologic, o reacţie chimică etc. 2. refl. A se abţine, a se reţine. [< fr. inhiber, lat. inhibere].
(Dicţionar de neologisme)
INHIBÁ vb. tr. I. a împiedica, a interzice, a încetini un proces fiziologic, o reacţie chimică. II. refl a se abţine, a se reţine. (< fr. inhiber, lat. inhibere)
(Marele dicţionar de neologisme)
inhibá vb., ind. prez. 1 sg. inhíb, 3 sg. şi pl. inhíbă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A INHIBÁ pers. 3 inhíbă tranz. (procese fiziologice, reacţii chimice) A împiedica să se manifeste; a frâna. /<fr. inhiber, lat. inhibere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INHIBÁ vb. I. 1. tr. A împiedica, a interzice, a încetini un proces fiziologic, o reacţie chimică etc. 2. refl. A se abţine, a se reţine. [< fr. inhiber, lat. inhibere].
(Dicţionar de neologisme)
INHIBÁ vb. tr. I. a împiedica, a interzice, a încetini un proces fiziologic, o reacţie chimică. II. refl a se abţine, a se reţine. (< fr. inhiber, lat. inhibere)
(Marele dicţionar de neologisme)
inhibá vb., ind. prez. 1 sg. inhíb, 3 sg. şi pl. inhíbă
(Dicţionar ortografic al limbii române)